Prin Bucovina cu Captur și Koleos

Experiența personală cu mașinile franțuzești a fost una plăcută și în mare parte a avut legătură cu Renault. Deși nu am deținut până acum vreo mașină a constructorului francez, am condus câteva, iar în altele am fost pasager. Toate aceste experiențe, dar și aspecte legate de estetică și dinamică, m-au determinat să includ pe lista scurtă a ultimei achiziții auto și 2 modele de la Renault (Megane și Scenic). Deocamdată n-a fost să fie Renault, dar mașinile constructorului francez sunt în continuare în atenția mea. Și asta mai ales datorită părerilor conturate de-a lungul timpului în desele sesiuni de drive-test.
La Darex Auto Suceava am găsit mereu o echipă prietenoasă și deschisă, astfel încât fiecare drive-test a fost o experiență plăcută.
Primul drive-test făcut la Darex Auto de care îmi aduc aminte a fost cu Megane 3, undeva prin 2008-2009, urmând apoi alte modele. Cel mai aproape de suflet mi-au rămas Clio 3 și Captur, modele care se pliau cel mai bine, la vremea apariției, cu nevoile mele.
Cu Captur (facelift) am avut ocazia să mă reîntâlnesc luna trecută în cadrul unui scurt test-drive, urmat de o sesiune foto, alături de noul Koleos.
Pentru că despre Captur îmi făcusem deja o impresie de data trecută, am ales să testez prima dată noul Koleos, vârful de lance al noii game Renault, ajuns la generația a 2-a.
Nu este un secret că vechiul Koleos n-a fost cel mai apreciat SUV, în special datorită aspectului, însă lucrurile s-au schimbat radical în cazul noii versiuni, care se încadrează în noua linie de design a Renault.

NOUL KOLEOS

Prezentat pentru prima dată în primăvara acestui an la Beijing, Noul Koleos poate fi comandat momentan în România doar cu motorizarea diesel Energy dCi de 2 litri și 175 de cai (380NM cuplu), cuplată la o transmisie automată de tip CVT cu 7+1 trepte denumită X-TRONIC. Se poate alege doar tipul de tracțiune (4x2 sau 4x4) și, evident, nivelul de echipare. Nu este exclus ca, în scurtă vreme, să aflăm că gama de motorizări va fi completată cu alte propulsoare, cunoscute sau nu.
Modelul de test ajuns la Darex Suceava și pus la dispoziție pentru drive-test era cu nivelul de echipare INTENS, adică vârful de gamă pentru acest model, plus unele opționale. Dintre dotările pe care le-am remarcat au fost : tracțiunea integrală, jantele de aliaj de 19”, farurile full LED Pure Vision, avertizor pentru depășirea benzii de rulare, scaunele față îmbrăcate în piele, încălzite și ventilate, climatizarea automată pe 2 zone sau sistemul multimedia R-Link2 cu navigație și ecran tactil de 8,7 inchi.

EXTERIOR

După cum aminteam mai devreme, noul Koleos păstrează linia de design Renault lansată odată cu noul Talisman. Cu toate acestea, SUV-ul francez are identitatea și farmecul său, lucruri pe care le remarci de fiecare dată când îl vezi.

Partea frontală este dominată de farurile full LED, unite de o generoasă grilă cromată dominată de sigla mărcii. De la emblemă și de la faruri pornesc, de altfel și liniile capotei, menite să evidențieze și mai mult trăsăturile mașinii. Tot de la faruri (mai precis din colțurile lor) pornesc pe aripile laterale câte un bandou cromat, ce se termină pe marginea portierelor față cu niște ornamente ce duc cu gândul la niște prize de aer. Geamurile laterale cu tentă închisă (mai accentuată pe spate) sunt și ele încadrate de bandouri cromate, iar în partea de jos a portierelor se regăsesc bandourile de protecție din plastic negru lucios completate cu elemente cromate. Acestea vor fi ceva mai greu de păstrat în starea inițială mai ales dacă se va merge mult prin off-road.
Pragurile și pasajele roților sunt și ele „îmbrăcate” în ornamente de plastic cu rol protector și decorativ, aspect ce ține, până la urmă de segmentul din care face parte și Koleos.
Semnalizările laterale au de asemeni tehnologie led și sunt poziționate în partea de jos a oglinzilor exterioare.

Din spate Koleos arată ca un Megane cu mușchi - mai înalt și mai lat, dar, iarăși, acest lucru nu îi răpește din personalitate. Stopurile mari, care aproape că se unesc în dreptul emblemei, vor crea cu siguranță o semnătură nocturnă inconfundabilă, mai ales datorită luminilor cu led, iar ziua vor arăta foarte bine completate de gurile de evacuare cromate.
Bare spate ocupă o bună parte din lateralele mașinii, iar în partea de jos este continuată cu un spoiler de culoare închisă, care încorporează lampa pentru ceață și senzorii de parcare.
Plafonul este încadrat de 2 bare longitudinale din aluminiu.

 

 

INTERIORUL

Ca și la exterior, la interior noul Koleos te încântă de la primul contact, atât vizual cât și senzorial.
Pentru mine, scaunele față contează foarte mult atunci când aleg o mașină, pentru că de ele depinde confortul deplasărilor (mai ales al celor mai lungi). La Koleos am întâlnit un set de scaune parcă făcute pentru mine : cu design sportiv, foarte confortabile și cu susținere laterală foarte bine definită. Chiar dacă sunt îmbrăcate în piele, cel puțin scaunele față ar trebui să nu îți dea bătăi de cap nici vara și nici iarna, pentru că, la acest nivel de echipare, acestea sunt atât încălzite cât și ventilate, iar reglajul lor se face electric.
Mi-au mai plăcut, de asemeni volanul, cu o priză foarte bună, de asemeni îmbrăcat în piele neagră, dar și multitudinea de „ajutoare”(senzori, camere) pe care le are noul Koleos ca să-ți facă experiența șofatului foarte plăcută și facilă.

ȚINUTA DE DRUM

Deși până acum am fost doar pasager în SUV-uri sau Crossovere, mi-am putut face o părere generală despre comportamentul lor, atât pe asfalt cât și în afara lui, și pot spune despre Koleos că se comportă exemplar în ambele situații. Suspensiile sunt orientate mai mult spre confort decât spre sportivitate, astfel încât virajele abordate la limită sau manevrele buște la viteze mari ar fi bine să fie evitate. Totuși ăsta e un aspect la care oricine își cumpără o astfel de mașină ar trebui să se aștepte, pentru că nu poți avea aceleași pretenții ca la o compactă de la un crossover de peste 1800 kg și cu garda la sol mult mai mare față de o mașină obișnuită.

MOTOR și CUTIE

Motorul „trage” destul de bine, iar cutia X-Tronic schimbă atunci când trebuie în funcție de situație, ducând Koleos-ul până la 100km/h în mai puțin de 10 secunde și asigurându-i un consum decent în măsura în care se abordează un stil de condus normal.
Ar fi irelevant să vă spun care era consumul afișat de computerul modelului de test, pentru că niciodată mașinile pentru drive-test nu vor avea cele mai mici consumuri. Plus că un consum real se va putea afla după câteva mii de kilometri parcurși, când motorul își va intra în parametri și va oferi maximul de performanță.

SIGURANȚĂ

La acest capitol Renault stă bine de foarte multă vreme, dovadă fiind rezultatele obținute la testele de siguranță activă și pasivă. Nu face excepție nici Koleos (deși încă nu a fost testat de forurile specializate) care, chiar și în varianta de bază, oferă toate dotările necesare pentru maxim de siguranță : ABS cu asistență la frânarea de urgență, ESP cu asistență la pornirea în rampă, airbaguri frontale, laterale față-spate și tip cortină.

CONCLUZII

Noul Koleos este cu siguranță „un SUV pursânge”, așa cum este descris pe site-ul producătorului, iar de asta te convingi de la prima vedere. E o mașină pe care îți dorești să o conduci măcar o dată într-un concediu, dacă nu chiar să o cumperi. Prețurile, la momentul scrierii acestui review, pornesc de la 30.500 de euro pentru varianta de bază - Life, iar pentru 7000 de euro în plus poți comanda versiunea de top - Intens. Există și o variantă intermediară  - Zen, cu prețuri de la 33.500 de euro. La oricare dintre aceste variante de echipare se pot adăuga opționalele disponibile.
Da, este disponibilă doar o singură motorizare, diesel, dar cred că este cea mai potrivită pentru acest model, putând crea un bun raport între performanțe și consum.
Este de așteptat ca în viitorul apropiat să vedem în oferta Renault și alte motorizări și, eventual, transmisii, iar când se va întâmpla acest lucru, voi reveni cu detalii și impresii.
Până atunci vă recomand să mergeți la dealerii din orașul vostru pentru a testa noul Koleos, iar după aștept impresiile aici, în comentarii.

NOUL CAPTUR

Cu Captur am făcut cunoștință prima dată în urmă cu exact 4 ani, când testam tot de la Darex Suceava, ceea ce la vremea respectivă mi s-a părut o apariție foarte interesantă. Și asta pentru că era exact genul de mașină pe care îl puteai folosi atât în viața de zi cu zi cât și la micile ieșiri pe coclauri.
Mi-au plăcut încă de atunci felul cum se conduce și ținuta de drum, iar noul Captur, lansat în martie anul acesta la Salonul Auto de la Geneva, nu a făcut decât să confirme acest lucru.
În cei 4 ani de la lansare, Captur și-a câștigat poziția de cel mai bine vândut crossover de clasă B din Europa, iar facelift-ul de anul acesta are toate șansele să continue tradiția.

EXTERIOR

Noul Captur păstrează într-o foarte mare măsură liniile și trăsăturile vechiului model, facelift-ul aducând doar mici modificări de ordin estetic atât la exterior cât și la interior. Dar pentru că vorbim despre exterior, prima dată mi-au atras atenția farurile full led Pure Vision (disponibile cu echiparea de top Intens), dar și luminile de zi, tot cu led, în forma literei C, poziționate în jurul proiectoarelor de ceață. Modificări sunt și la grila frontală, care acum seamănă cu cea de la Kadjar, precum și la barele de protecție, care includ noi elemente de design.
Începând cu al doilea nivel de echipare (ZEN) noul Captur poate fi personalizat cu o gamă de peste 30 de combinații de culoare (mono sau bi-ton), dintre acestea 2 fiind noi - Atacama Orange și Ocean Blue, plu o culoare nouă pentru plafon - Platinum Gray. Personal prefer culorile bi-ton, care dau un plus de personalitate și originalitate mașinii.
Jantele sunt de 3 tipuri (4 variante) - un set de oțel de 16 inchi și 2 de aliaj de 16 și 17 inchi (acestea din urmă disponibile în 2 variante de culoare).
O noutate o reprezintă plafonul panoramic fix, disponibil ca opțiune doar pentru al 3-lea nivel de echipare și doar în varianta cu 2 nuanțe de culoare. Gândiți-vă cum ar fi să mergeți cu un Captur echipat cu o astfel de opțiune prin Cheile Bicazului, de exemplu ...

INTERIOR 

Nici aici modificările nu sunt majore, noul Captur venind cu materiale de o calitate mai bună, fețe de uși și scaune modificate, plafoniere cu led. În rest bordul mi s-a părut similar cu prima versiune, la fel și volanul (deși acum pare mai premium) sau sistemele de entertainment și climatizare.
Venind după testul cu Koleos, al cărui interior te copleșește cu confortul și eleganța sa, interiorul lui Captur mi s-a părut aproape sufocant (ca spațiu), dar m-am obișnuit cu el după ce mi-am reglat scaunul și am parcurs câțiva kilometri cu mașina.
Interiorul lui Captur inspiră libertate, tinerețe, nonconformism, fără însă a face rabat la confort. Practic ai la dispoziție strictul necesar și chiar mai mult decât atât (în funcție de versiune) pentru o călătorie confortabilă în orice condiții. Ca și la exterior, și interiorul poate fi personalizat într-o multitudine de combinații de culori și texturi.

ȚINUTA DE DRUM

... a noului Captur mi s-a părut mai sportivă față de cea a fratelui mai mare, Koleos și asta cu siguranță datorită dimensiunilor reduse și gărzii la sol mai mici. Totuși, nici de la el nu poți avea așteptări prea sportive, în condițiile în care suspensiile au fost gândite pentru a asigura maximul de confort atât pentru traficul urban cât și pentru cel extraurban (aici incluzând și drumurile neasfaltate).

MOTOR și CUTIE

Modelul de test era echipat cu deja celebrul 1.5 dCi de 90 cai și 220 NM, cuplat la o cutie manuală cu 5+1 rapoarte. În funcție de preferințe și buget același motor poate fi comandat și alături de o cutie automată cu dublu-ambreiaj, denumită EDC (disponibilă de la al 2-lea nivel de echipare - ZEN și doar în această variantă de putere a motorului 1.5 dCi). Mai sunt disponibile 2 motorizări pe benzină - 0.9 TCe de 90 CP și 1.2 TCe de 120 CP (disponibil atât cu transmisie manuală 6+1, cât și alături de cutia automată EDC), plus varianta de 110 CP a motorului 1.5 dCi (doar cu transmisie manuală 6+1).
Mi-a plăcut dinamica dCi-ului de 90 cp, care răspunde foarte bine la fiecare apăsare a pedalei de accelerație și oferă suficient cuplu pentru majoritatea situațiilor. Și asta cu prețul unui consum mixt declarat de doar 3,6 litri/100km. Computerul modelului testat afișa un consum de 5,6 litri/100km, dar cred că, mai ales dacă se va folosi cu precădere extraurban, acest motor poate oferi consumuri foarte aproape de cele oficiale.
Mi-ar fi plăcut să testez și un 1.2 TCe, dar, cel puțin la momentul respectiv, pentru test era disponibil doar motorul diesel.

SIGURANȚĂ

La acest capitol, Captur a demonstrat încă de la prima versiune că este o mașină sigură, obținând 5 stele la testele EuroNCap. Faceliftul păstrează tradiția, oferind încă din echiparea de bază sisteme de siguranță activă și pasivă suficiente : ABS+EBD și asistență la frânarea de urgență, ESC (sistem de control al stabilității), airbaguri frontale și laterale cap-torace, banchetă spate (locurile laterale) și scaun pasager cu sistem de prindere Isofix.

CONCLUZII

Deși nu aduce noutăți spectaculoase, noul Captur păstrează rețeta de succes lansată de Renault în urmă cu 4 ani. De altfel poate că nici nu era indicat ca producătorul francez să riște cu un model complet nou, atâta timp cât prima generație este încă apreciată și cumpărată. Ca și în cazul Dacia, Renault mizează în continuare la Captur pe aspectele practice, completându-le cu mici detalii menite să întărească și mai mult poziția modelului.
Primul și cel mai mic dintre crossoverele constructorului din Hexagon surprinde prin robustețe, dinamism și atitudine; o atitudine tinerească, care, însă, nu ține cont de vârstă.
Pentru mine, Captur este unul din crossoverele preferate, pentru că este suficient de compact ca să poate fi folosit cu ușurință în traficul urban, dar, în același timp, este și suficient de robust pentru a face față cu brio cerințelor unei familii cu spirit de aventură.
Apropos de situațiile în care va fi folosit noul Captur - pentru utilizare preponderent urbană recomand propulsoarele pe benzină (pentru că veți plăti ceva mai puțin la achiziție și veți avea o întreținere mai accesibilă, iar consumurile nu vor fi exagerate); pentru cei care au de parcurs distanțe medii și lungi zilnic, recomandările se îndreaptă către motorizarea diesel, cu un plus pentru varianta de 90 cp, care oferă unul din cele mai mici consumuri din segment.
Cel mai ieftin Captur facelift pornește de la 10.650 de euro cu TVA pentru varianta Life cu motorul 0.9TCe (preț valabil prin programul Rabla), iar cel mai scump poate trece lejer de 19.000 de euro în măsura în care este comandat în varianta de echipare Intens cu motorul 1.5 dCi de 90 cp și cutie automată EDC, plus ceva opționale (prețul de pornire al acestei versiuni în combinația amintită pornește de la 18.950 de euro cu TVA inclus).
Ca și în cazul lui Koleos, vă recomand să testați și voi noul Captur, iar, după, aștept părerile voastre aici.

În încheiere, vă dezvălui o mică parte dintr-un post viitor - o întâlnire în detaliu cu unul din crossoverele de la Renault.

Pe curând!

Hello Moto ... Z !

De Motorola am auzit prima dată în liceu, prin '95-'96, când România era cuprinsă de febra comunicațiilor mobile, iar Motorola era printre principalii jucători de pe piață; până la urmă ei lansau primul telefon mobil cu mai bine de 20 de ani în urmă, în 1973.
Un model emblematic din aceea perioadă (anii '90) a fost fără îndoială StarTAC, pe care chiar mi l-am cumpărat la un moment dat, după mulți ani de la lansare, doar pentru că mi-am dorit să am unul. La scurtă vreme am cumpărat de la cineva un pager, tot Motorola, pe care, din cauza faptului că la noi a trecut prea repede vremea acestui tip de comunicații, l-am folosit pe post de ceas deșteptător.
Apropiindu-mă de prezent, în era smartphone-urilor, am văzut în Motorola un brand care și-a menținut poziția din piață cu device-uri originale, care au atras atenția.
Între timp Motorola și-a schimbat proprietarii, trecând sub tutela Google în 2011, iar din 2014 aflându-se în proprietatea companiei chineze Lenovo.
Cu toate că Lenovo are divizia proprie de smartphone-uri, compania a anunțat că vrea să păstreze identitatea Motorola și chiar să crească populariatea smartphone-urilor vândute sub conceptul/brandul Lenovo Moto.
Evident că fiecare smartphone/device e interesant și unic în felul său, însă, pentru mine, Moto Z a reprezentat un punct de referință. Specificațiile și oportunitățile pe care le oferă m-au făcut să mi-l doresc măcar pentru test. Asta s-a întâmplat cu sprijinul Lenovo România de la care am primit un Moto Z însoțit de mod-urile Hasselblad TrueZoom, JBL SoundBoost și InstaShare Projector.
Timp de aproape o lună am testat atât smartphone-ul cât și mod-urile, iar aspectul care m-a interesat cel mai mult a fost cel legat de fotografie.
Primul contact cu Moto Z a fost wow la propriu, având  senzația că țin în mână un ”display cu butoane” și asta datorită faptului că e foarte subțire (cel mai subțire smartphone premium din lume). Evident că după ce i-am pus bumper-ul și capacul de protecție de pe spate, n-am mai avut această senzație, simțindu-l aproape ca un smartphone normal din clasa sa.
Dar, hai să trecem la detalii :

Despre aspectul exterior am vorbit în parte, însă trebuie să mai adaug că Moto Z are o carcasă unibody cu înveliș metalic (inox+aluminiu) cu un finisaj premium, ce ”îmbracă” un display AMOLED generos  de 5.5” cu o rezoluție la fel de generoasă - 1440p (2560x1440 pixeli). După cum aflăm din descrierea de pe site-ul Lenovo România, carcasa lui Moto Z este realizată din aluminiu utilizat în industria militară și din oțel inoxidabil, ceea ce îl face foarte plăcut la atingere, dar și foarte ușor (136Gr). Atunci când îl ții în mână, doar dimensiunile îl trădează, pentru că, altfel, abia simți că îl ai.

 Tot la exterior nu ai cum să ratezi camera principală (posterioară), care n-a mai putut fi încorporată în carcasă datorită dimensiunilor (atât ale camerei cât și ale dispozitivului). Dar acest aspect nu cred că trebuie considerat un minus, mai ales că sunt smartphone-uri, chiar din aceeași clasă, dar cu ceva milimetri în plus la grosime, care au, de asemenea camerele posterioare ieșite în afara liniei carcasei. La Moto Z, aplicarea unuia din capacele posterioare disponibile, aduce totul la același nivel.
Tot pe spate, sub cameră, se observă logo-ul Moto, iar în partea de jos sunt poziționați conectorii pentru Moto mods și unul din cele patru microfoane cu care este dotat Moto Z. Pe toată partea posterioară se află un suport magnetic, care ajută la o bună fixare a modurilor sau capacelor de protecție.
Partea frontală este dominată de un înveliș de sticlă de tip Corning® Gorilla® Glass 4 în care își fac loc display-ul de 5.5”, apoi în partea de sus difuzorul, flancat în dreapta de camera frontală și led-ul acesteia în stânga, plus senzorii de proximitate și lumină ambientală. În partea de jos a display-ului este poziționat senzorul pentru amprentă, deasupra căruia se află inscripția moto,iar sub acesta descoperim alte 2 microfoane. Al 4-lea microfon îl regăsim pe rama superioară alături de slotul pentru SIM (nano) și cardul micro-SD (care suportă până la 2Tb).
Butoanele de volum  și power (care prezintă mici striații pentru a putea fi deosebit de celelalte) sunt amplasate în partea dreaptă a ramei laterale, iar în partea de jos se află portul USB-C. Cei care vor folosi căștile o vor putea face cu ajutorul adaptorului USB-C - jack 3.5mm inclus în pachet.

Acum hai să detaliem componentele principale.

Camera principală este cu siguranță cea care atrage atenția la Moto Z atât prin aspect cât și prin specificații. Fiind un flagship, Moto Z are și o cameră foto pe măsură - rezoluție de13 megapixeli, f1.8 diafragmă maximă, autofocus laser, blitz cu 2 led-uri color, stabilizare optică de imagine, întârziere zero la declanșare și video 4K(30fps) - asta ca să enumăr doar câteva dintre specificații. Din păcate camera principală a lui Moto Z nu suportă formatul RAW, însă acest format este disponibil odată ce se atașează mod-ul Hasselblad TrueZoom, despre care voi vorbi puțin mai târziu.
Există însă mod HDR (care poate fi selectat între Auto, Activat și Dezactivat) și un mod profesional, care permite utilizatorului să modifice, după preferințe, setări ale expunerii, ISO, balans de alb sau ale focusului.

Cel mai probabil, modul Auto va fi cel mai uzitat, pentru că, indiferent de condiții, camera lui Moto Z se va descurca onorabil și va furniza rezultate de apreciat, pentru că va alege în fiecare moment cel mai bun mod pentru condițiile de lumină existente. Și toate astea se petrec mai repede decât poți clipi.
Detaliile sunt foarte bune, cu mici pierderi în modul HDR, atât în condiții optime de lumină cât și in cele cu lumină scăzută. În astfel de situații (fotografii de noapte) camera va realiza 2 fotografii - cea mai bună fotografie și fotografia originală, iar rezultatele sunt, uneori, uluitoare. Se pare că nu întotdeuna dimensiunea senzorului contează, ci algoritmii cu care lucrează softul camerei.
Un dezavantaj al camerei lui Moto Z, din punctul meu de vedere, este că focusul în modul macro este limitat la o distanță ceva mai mare de subiect față de ce am mai testat până acum (Lenovo C2 Power de exemplu).Situația se regăsește, de altfel, și la Moto G5 Plus, despre care voi vorbi într-un post viitor. Dar, din nou, atașând mod-ul Hasselblad TrueZoom se rezolvă și acest inconvenient.

Sample full-size realizat cu Moto Z în modul auto.

Modul HDR recuperează unele detalii din zonele întunecate și cele cu lumină puternică, în funcție de cât de mare este diferența dintre acestea, și, de cele mai multe ori, furnizeză rezultate foarte bune. Este un mod pe care l-am folosit în special la peisaje, pentru că m-a scutit de mult timp alocat prelucrării ulterioare.

HDR tras cu Moto Z

În modul profesional am fotografiat mai mult pentru a testa limitele ISO și pentru a încerca unele expuneri lungi. Cu expunerile lungi nu prea mi-a iesșit pentru că softul camerei lui Moto Z permite o expunere maximă de 1/2 secunde, care nu ajută prea mult noaptea chiar ridicând ISO la valoarea maximă, dar compensează cu expunerea minimă de 1/6000.

Expunere de 4 secunde trasă cu Moto Z și Hasselblad TrueZoom

Modul Panoramic (panoramă) permite utilizatorului să capteze imagini de acest fel în orice direcție sus, jos, stânga, dreapta. Fotografiile realizate în acest mod mi s-au părut foarte reușite, cu detalii și tonuri bune. Am remarcat mici probleme la îmbinarea unor elemente din cadru, dar cred că sunt lucruri normale la acest gen de fotografie, mai ales când nu se respectă perfect linia indicată de aplicația camerei.

Nici la capitolul video, Moto Z nu dezamăgește, putând filma la o rezoluție maximă de 3840x2160 (4K UHD) 30 fps sau Full HD la 60fps, inclusiv în modul HDR. De asemeni există mod dedicat slow-motion, însă rezoluția scade la 720p, dar cu 120 fps. În cadrul acestui mod se poate alege porțiunea din filmare care să fie redată cu încetinitorul (probabil la 30fps).

Camera frontală, deși are mai puțin de jumătate din pixelii celei principale (5MP) , reușește să ofere rezultate de apreciat în orice condiții de lumină, având o deschidere maximă a diafragmei de f2.2. Chiar dacă Moto Z are blitz led și pentru camera frontală, acesta va fi folosit doar în condiții extreme, poate și pentru că ISO-ul poate fi ridicat până la valoarea de 3200 (cu rezultate acceptabile).
Și la această cameră regăsim aproape aceleași moduri ca și la camera principală, mai puțin modul panoramic, plus, evident, beauty mode. Unghiul de cuprindere este larg, așa că rar vei avea nevoie de un selfie-stick pentru o poză de grup.
Detaliile camerei frontale (cu beauty mode dezactivat) le situez peste media segmentului și chiar peste mulți dintre concurenții direcți ai lui Moto Z.
Filmările se pot face la o rezoluție maximă Full HD (1080p) și 30 fps sau 720p pentru slow-motion.
Ca să vezi cât de bună e camera frontală a unui telefon, arată-i o fotografie făcută cu el unei femei. Pentru că femeile sunt cei mai buni critici la acest capitol, iar Moto Z a fost apreciat în unanimitate atât de soția mea cât și de către colegele mele.

Bun ... am văzut că Moto Z face fotografii frumoase, dar haideți să vă spun câteva lucruri și despre display, cel pe care examinăm fotografiile, fie personale, fie cele de pe rețelele de socializare. Când am pus mâna prima dată pe un Moto Z (înainte să îl primesc pe cel de test) am avut senzația că display-ul este de tip IPS, datorită culorilor naturale și contrastului normal. Dar nu e așa, Moto Z este dotat cu un display AMOLED de 5.5”cu o rezoluție Quad HD de 2560x1440 pixeli, rezultând astfel o densitate de 535 ppi. Poate că nu are culori la fel de vibrante și contrast atât de puternic ca alte smartphone-uri din categoria sa care au un panel AMOLED, dar, din punctul meu de vedere, display-ul lui Moto Z este unul corect, mai ales pentru cei care vor să vadă fotografiile cât mai aproape de realitate.

Luminozitatea este suficient de puternică pentru zilele însorite, iar albul și negrul sunt redate corect. Pentru cei care vor culori mai saturate și contrast mai ridicat există un mod de culoare intens, care poate fi activat din setări.
Protecția display-ului este asigurată, după cum spuneam, de un strat Gorilla Glass 4, iar în test-ul multi-touch, Moto Z a arătat că poate suporta maxim 10 atingeri simultane ale ecranului.

Despre baterie  nu vă pot spune mare lucru pentru că în perioada de test am folosit Moto Z exclusiv pentru fotografii, time-lapse-uri, prelucrare foto și social-media. Adică intensiv. Asta a determinat ca uneori telefonul să nu apuce o zi întreagă între încărcări. Totuși cei 2600 mAh ai bateriei (nedetașabilă) sunt suficienți pentru o zi de utilizare obișnuită, iar atunci când rămâi fără baterie într-un moment important, funcția Turbo-Power ajută ca la o încărcare de doar 15 minute să se prelungească durata de utilizare cu până la 6 ore. Oricum, o încărcare completă durează puțin peste o oră, așa că nu cred că vor fi probleme din punctul ăsta de vedere. Evident că există mod de economisire al energiei pentru situațiile când priza sau un încărcător nu sunt la îndemână. Apropos de încărcător - acesta este dintr-o singură bucată, fără cablu detașabil, ceea ce presupune achiziționarea separată a unui cablu de date (USB-C), acesta nefiind inclus în pachet.

Segmentul hardware s-ar putea să nu atragă atenția la prima vedere, însă după o examinare amănunțită vei observa că Moto Z este în top în ceea ce privește performanțele. Procesorul

Qualcomm® Snapdragon™ 820 cu „doar” 4 nuclee i-ar putea face pe mulți să creadă că acest device este depășit sau că are performanțe sub cele ale competitorilor, însă testele realizate cu aplicațiile de benchmark au demonstrat contrariul.

Cei 4Gb de RAM LPDDR4, spațiul de stocare de 32 Gb, sistemul de operare Android 7.0 și multitudinea de senzori, fac din Moto Z un smartphone de utilizat în orice situație și cu orice ocazie.
Trebuie să recunosc că nu sunt un împătimit al jocurilor sau al detaliilor tehnice, dar chiar și așa am observat că Moto Z se mișcă foarte fluent, iar situațiile în care a fost nevoie de resurse, device-ul nu a avut nici o problemă, răspunzând foarte rapid. Și aici vorbesc de editări video sau foto, salvări de fișiere mari, etc.
Pentru cei pasionați de statistici, mai jos sunt câteva capturi de ecran cu rezultatele din testele de benchmark.

Conectivitatea wireless a lui Moto Z include tot ce ai nevoie de la un smartphone actual (4G, Bluetooth 4.1, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n (2.4 GHz + 5 GHz), NFC, GPS, Radio FM). Din experiența personală de utilizare cu Moto Z, nu am întâmpinat nici o problemă la acest capitol, semnalul wireless fiind bun și stabil, conexiunea bluetooth ușor de realizat, iar semnalul GPS foarte bun (locația era fixată instantaneu afară, și în maxim 2-3 secunde în interior - cu suport A-GPS). NFC-ul nu l-am testat pentru că nu am avut un alt dispozitiv compatibil la îndemână.

Despre apeluri nu pot să spun mare lucru pentru că, după cum spuneam, am folosit acest smartphone în mare parte pentru aplicații multimedia. Totuși am efectuat câteva apeluri utilizând Facebook Messenger, iar calitatea lor mi s-a părut foarte bună. Moto Z folosește carduri nano-sim (dual-sim), care încap în același sertar cu cardul micro-sd. Sertarul respectiv este poziționat în partea superioară a ramei laterale și poate fi scos cu ajutorul cheiței incluse în pachet.

Sunetul atât pentru apeluri cât și pentru alte surse este redat prin același difuzor frontal, poziționat deasupra display-ului. Muzica redată prin el are un nivel suficient de ridicat, păstrându-și calitatea chiar și la volum maxim. Totuși, odată atașat mod-ul JBL SoundBoost, vei uita de calitățile acestui difuzor.

Pachetul de accesorii din cutia lui Moto Z este unul destul de bogat, incluzând accesoriile indispensabile utilizării - încărcător de rețea USB-C compatibil Turbo Charghing cu un cablu foarte lung, cheița pentru sertarul SIM/micro-SD cu un design ce te duce cu gândul la o cheie auto, căști (care deși au jack de 3.5mm se pot conecta cu ajutorul adaptorului jack-usb-c inclus). Pe lângă acestea, în pachet vei găsi și un bumper din plastic transparent și un capac de protecție pentru spate. Din păcate, după cum aminteam și mai devreme, lipsește un cablu de date, care, însă poate fi achiziționat separat sau se poate alege varianta achiziționării unui adaptor usb-c - micro-usb.

Ei și dacă vorbim de accesorii, nu putem să le ratăm pe cele opționale (teoretic), dar de nelipsit din punctul meu de vedere. Este vorba de mod-urile la care am făcut referire mai sus și care mi s-au părut senzaționale.

Inițial am solicitat doar mod-ul HasselBlad TrueZoom, însă ulterior m-am gândit că n-ar strica să le testez și pe celelalte. Și bine am făcut!
De departe cel mai folosit a fost TrueZoom-ul, pentru că, până la urmă ăsta a fost și motivul pentru care mi-am dorit să testez Moto Z-ul. Spuneam mai sus că este o alternativă pentru cei care vor mai mult de la camera principală a smartphone-ului, iar acum vă spun și de ce.
În primul rând pentru zoom-ul optic de 10X provenit de la un producător de top.
Apoi pentru posibilitatea de a salva fotografiile și în formatul brut (raw), care oferă infinit mai multe posibilități la post-procesare.
Practic mod-ul de la Hasselblad folosește senzorul camerei foto a lui Moto Z, dar la o rezoluție ușor redusă (12 megapixeli), venind, în schimb, cu aplicație proprie pentru fotografii și video și, evident, avantaje și dezavantaje. 2 dintre avantaje le-am enumerat mai devreme; altele ar fi timpul mai lung de expunere (4 secunde vs 1/2 secunde la Moto Z), detalii mai bune în fotografii indiferent de iso, blitz puternic cu xenon și distanță mai mică pentru macro. Mi-a plăcut foarte mult cum lucrează procesorul de imagine al acestui mod, de cele mai multe ori oferind imagini peste așteptări, foarte aproape de cele ale unei compacte premium sau chiar DSLR. De altfel, la editarea RAW-urilor îți dai seama cel mai bine de acest lucru. Deși, la cât de bine arată jpeg-urile, mai că nu-ți vine să folosești și acest format. E clar că orice format ai alege, vei avea nevoie de o post-procesare - sumară sau intensă, după caz, pentru a-ți pune amprenta asupra imaginii, mai ales dacă aceasta va ajunge online.
Reversul medaliei în cazul acestui mod este faptul că, odată atașat, poți filma doar la rezoluție Full HD (1080p), iar fișierele raw au o vignetare pronunțată în colțuri la focala minimă plus o distorsionare a liniei orizontului. În fișierele jpeg nu se vor regăsi aceste inconveniente. Totuși ele pot fi corectate manual în post-procesare.
Per total, am fost destul de mulțumit de rezultatele obținute cu mod-ul TrueZoom, care a suplinit cu brio DSLR-ul. Într-adevăr raw-urile au un zgomot pronunțat mai ales la valori mici și mai ales segmentul chroma noise (ca reper, aș putea compara ISO 200 dela TrueZoom cu ISO 1600 de la Nikon D90), dar cred că este un lucru firesc având în vedere dimensiunea redusă a senzorului. În schimb detaliile sunt în cele mai multe cazuri foarte bune. În orice caz, odată ce te obișnuiești cu particularitățile acestor fișiere, îți va fi ușor să scoți tot ce e mai bun din ele la post-procesare. Apropos de asta, eu am folosit Photoshop CC și, în afară de faptul că nu am găsit suport pentru corecția automată a distorsiunilor, aberațiilor cromatice, vignetării, nu am avut nici o problemă.
Un lucru demn de menționat este faptul că acest mod vine însoțit în pachet de o husă de transport dintr-un material semidur cu textură ușor catifelată, în care pot încăpea fie doar mod-ul fie mod-ul atașat la Moto Z.
Sunt voci care spun că și-ar fi dorit ca acest mod să fi avut un senzor (propriu) de dimensiuni mai mari, chiar dacă asta ar fi însemnat ca zoom-ul să nu mai fie atât de generos.

Următorul mod cel mai folosit din cele primite alături de Moto Z, a fost JBL SoundBoost. Mă așteptam să sune altfel față de ce am mai testat până acum și, evident, față de difuzorul integrat al telefonului, dar nu mă așteptam ca acest mod să sune chiar așa de bine, cu un sunet stereo foarte bine definit și puternic pentru dimensiunile sale. Ca să vă faceți o idee, cei 6Wati(2x3) ai lui SoundBoost sunt suficienți pentru o mică petrecere în casă sau pentru a vă face vecinii să vă bată în țeavă sau la ușă. Frecvențele sunt redate destul de echilibrat cu un accent pe înalte și bass.
Spre deosebire de TrueZoom, acest mod are acumulator propriu de 1000mAh și se poate încărca fie atașat la smartphone (când acesta este conectat la o sursă de încărcare), fie direct prin portul propriu USB-C.
Autonomia sa este de până la 10 ore și poate „împrumuta” din energia sa și lui Moto Z la nevoie.

Proiectorul Moto InstaShare s-a bucurat și el de apreciere, mai ales din partea fiicei mele, care a fost foarte bucuroasă să își vadă personajele preferate pe perete. Și eu am fost încântat de ceea ce se vedea pe perete atunci când „răsfoiam” printre fotografiile realizate cu Moto Z și Hasselblad TrueZoom sau când urmăream diverse clipuri de pe youtube. Deși are o rezoluție de numai 854x480 pixeli (480p), imaginile proiectate nu mi-au dat niciodată senzația că duc lipsă de claritate sau detalii. Dimensiunile proiecției sunt în strânsă legătură cu distanța de la care sunt proiectate, însă cu cât distanța este mai mare cu atât luminozitatea va fi mai scăzută. Oricum de cele mai multe ori peretele pe care se proiecta se dovedea insuficient pentru proiecție în măsura în care se proiecta dinspre peretele opus. Cu InstaShare-ul poziționat undeva la jumătatea camerei, imaginea acoperea aproape întreg peretele și ceea ce mi s-a părut foarte tare este faptul că proiectorul autoreglează aspectul imaginii astfel încât să vezi mereu un dreptunghi și nu un trapez.
Și acest mod are acumulator propriu de 1100mAh, însă cu o autonomie de până la 60 de minute, de înțeles având în vedere consumul mare de energie de care are nevoie lampa proiectorului. De altfel cred că este și o măsură de protecție a acestei lămpi, care, deși este răcită cu ajutorul unui ventilator inclus în mod, degajă destul de multă căldură în condițiile unor proiecții îndelungate.
Încărcarea se face, ca și la SoundBoost, fie prin telefon, fie prin portul propriu USB-C.
Mod-ul are un buton de pornire/oprire și o rotiță cu ajutorul cărei se reglează claritatea imagii, ambele poziționate de-o parte și de alta a lentilei proiectorului.
N-am apucat să văd nici un film cu el, însă am văzut o bucată din meciul România-Polonia și am fost plăcut impresionat de calitatea imaginii. Mi-ar fi plăcut ca mod-ul JBL să fi avut și modul Bluetooth, astfel încât să poată fi conectat la telefon și în acest mod, facând împreună cu proiectorul o echipă redutabilă, capabilă să creeze o experiență multimedia unică.

Pe lângă aceste mod-uri, mai există, cel puțin oficial, Incipio offGRID Power Pack, practic o baterie suplimentară pentru Moto Z, Moto Z Play sau Moto Z Force, cu o capacitate de 2220 mAh și opțiune de încărcare wireless. Conform producătorului acest mod poate prelungi autonomia telefonului la care este atașat cu până la 22 de ore.
În albumul de pe Flickr veți găsi mai multe fotografii realizate atât cu Moto Z cât și cu mod-ul Hasselblad, plus un test ISO cu cele 2.

De asemeni, în link-ul acesta veți regăsi majoritatea fotografiilor și clipurilor video postate pe contul personal de Facebook pe durata testului.

Prețuri
La momentul publicării acestui review, Moto Z costa sub 2000 de lei la Altex.
Tot acolo, Moto Z și JBL Sound Boost puteau fi achiziționate împreună pentru 2006 lei.
Cel mai accesibil dintre moduri - JBL Sound Boost poate fi achiziționat cu 229 lei, iar mod-ul Hasselblad a fost disponibil la prețul promoțional de 799 lei, însă stocul era epuizat. Era disponibil la eMag în stoc limitat la 1129 lei. Modulul Insta-Share costa și el undeva în jur de 1200 lei, așadar prețuri destul de tentante având în vedere că, la lansare, acestea erau mult mai mari.


Concluzii
Moto Z a fost primul device de la Motorola pe care am pus mâna după o lungă perioadă de timp și asta pentru că, după cum aminteam la început, specificațiile și modularitatea sa m-au făcut să-mi doresc foarte mult să îl testez.
Este evident că majoritatea smartphone-urilor din ultima perioadă au camere foto și specificații bune, dar e la fel de evident că Moto Z vrea să stabilească noi standarde în domeniu (dacă nu a făcut-o deja) fie direct, fie prin intermediul mod-urilor.
Pe mine m-a convins de capacitățile sale suficient încât să îl pun cu prioritate în whislist, iar dacă și pe voi v-a convins fie direct, fie prin intermediul acestui review, aștept să îmi împărtășiți părerea voastră în comentarii.
Dacă ar fi să mă gândesc repede la ce-i lipsește lui Moto Z, aș zice led-ul pentru notificări, dar nu cred că ăsta poate fi considerat un minus, în condițiile în care smartphone-ul are o sumedenie de gesturi prin care poți avea acces rapid la toate lucrurile importante. I-ar mai lipsi, poate, rezistența la apă, însă, la dimensiunile sale, cred că ar fi fost greu de realizat și, până la urmă, poate fi un aspect care nu interesează pe toată lumea.
Oricum Lenovo pregătește noi surprize în viitorul apropiat, despre care veți afla detalii, în curând aici.
Până atunci spor la fotografiat și concedii plăcute!

Povestea unui premiu cu bătaie lungă

Narcisa a știut mereu să îmi ofere cadouri inspirate. Unele dintre ele au avut legătură cu pasiunea pentru fotografie. Spre exemplu, la o aniversare a ”complotat” cu fratele meu și mi-a cumpărat un aparat foto pe film, cam de aceeași vârstă cu mine, iar  în alt an și-a făcut timp și a mers cu mine pe coclauri ca să admirăm și să fotografiem apusul.
De la acea ”ieșire” datează și fotografia de mai jos (mai precis de aproape 4 ani), pe care anul acesta m-am gândit să o înscriu la concursul de pe Nikonisti intitulat România prin ochii tăi, având ca tematică Flora României.
Deși este o fotografie pe care o apreciez foarte mult (și nu numai eu), experiența concursurilor foto din țară m-a făcut să fiu rezervat în privința șanselor de a câștiga vreun premiu la acest concurs. Însă, zilele trecute, accesând pagina concursului, am avut surpriza să mă regăsesc printre câștigători (locul III).
Și uite așa cadoul de acum 4 ani a fost completat cu premiul de acum. Tare, nu ? :)

Nikon D7500 - primele sample-uri

Despre Nikon D7500 am auzit prima dată în urmă cu aproximativ o lună. Din denumire, mi-am dat seama că e vorba de un nou DSLR în format DX (APS-C), gândindu-mă că este un update al lui D7200 şi atât.
Dar nu este aşa, D7500 fiind echipat cu un senzor nou, de 20.9 Megapixeli, capabil să "ducă" până la ISO 1.638.400 (Hi5). Desigur imaginile trase la o asemenea sensibilitate sunt aproape inutilizabile, dar, analizând sample-urile de studio publicate de ePhotozine, pot spune că D7500 oferă rezultate remarcabile, furnizând imagini utilizabile până la ISO 204.800 (Hi2), ceea ce până acum 2-3 ani abia puteai obţine de la un DSLR cu senzor Full-Frame.
Luând în considerare şi celelalte specificaţii(video 4K, rafală de 8fps, etc), nu pot decât să prevăd lucruri bune pentru D7500. Îl aştept la test, iar când va ajunge vom povesti mai multe.
Se pare că prinde contur ceea ce îmi spunea un prieten în urmă cu ceva vreme - în viitor bătălia nu se va mai da pentru megapixeli, ci pentru valori ISO cât mai mari.
Tu ce părere ai despre Nikon D7500?

Lenovo C2 Power - un smartphone cu Vibe pozitiv

Cred că pentru toată lumea Lenovo nu mai înseamnă de mult doar laptopuri și unități de calcul.
De câțiva ani buni Lenovo se identifică și cu unele dintre cele mai interesante smartphone-uri și tablete, câteva chiar emblematice pentru segmentul din care face parte. Și aici îmi vin în minte smartphone-uri ca Vibe X2 sau tabletele din seria Yoga.
M-am gândit să scriu acest review tocmai pentru a-i ajuta pe cei aflați în căutarea unui smartphone corect, la un preț decent. Vorbim, desigur, după cum spune și titlul, de Lenovo Vibe C2 Power.
Primul contact cu un smartphone Lenovo a fost atunci când o prietenă de familie și-a cumpărat un Vibe X2, care mi s-a părut foarte interesant, de care persoana respectivă a fost foarte mulțumită.
De vreo 2 săptămâni am intrat în posesia unui C2 Power, cumpărat de la Flanco. Vă spun mai târziu și de ce de la ei. Mai întâi, haideți să vă spun ce m-a determinat să aleg acest model de Lenovo :
- display-ul, un IPS de calitate (5 inchi, HD) m-a dus cu gândul la un iPhone. Și asta mai ales datorită aspectului dar și a dispunerii meniului (stil iOS);
- camera foto principală (spate), care în pozele de test m-a impresionat;
- specificațiile tehnice (2 Gb RAM, 16 GB ROM, dual-sim, 4G, etc)
- bateria de 3500 mAh, care, teoretic, i-ar asigura o autonomie mai mare.
- accesoriile incluse

Și acum, să intrăm în detalii :

Aspectul
C2 Power (K10a40) are un aspect exterior destul de comun, dar plăcut totodată, nu este la fel de fin ca modelele high-end, însă își reprezintă corect segementul din care face parte. Pe partea frontală găsim sus difuzorul pentru convorbiri, camera frontală, led-ul pentru notificări și senzorii de lumină ambientală și proximitate. În partea de jos se află tastele capacitive neluminate, conturate cu argintiu mat. Pe această parte nu găsești nici un indiciu legat de marcă sau model, însă pe spate lucrurile se schimbă, pentru că pe capac vei vedea, sub led-ul camerei foto logo-ul Lenovo.
Apropos de capacul posterior - acesta prezintă o textură fină menită să sporească aderența telefonului atunci când este ținut în mână. Dar acest aspect este aproape anulat de capacul de protecție din pachet care are un finisaj fără textură ce îl va face alunecos pe anumite suprafețe. Ținut în mână nu mi s-a părut să aibă vreo problemă din acest punct de vedere.
Rămânem la partea posterioară, acolo unde, pe lângă logo-ul producătorului, întâlnim camera foto principală (cu o deschidere destul de mare) însoțită de un blitz led, iar deasupra camerei, în partea dreaptă, se află microfonul secundar, folosit pentru atenuarea zgomotului de fond. În partea de jos a capacului se află decupajul pentru difuzor (da, este doar unul, în ciuda aparențelor).
Partea de conectivitate clasică este minimalistă, Lenovo alegând să doteze C2 Power doar cu portul micro-usb (pentru încărcare și transfer de date), situat în partea inferioară pe mijloc și portul pentru căști (incluse în pachet), situat în partea superioară, de asemeni pe mijloc. Tot în partea inferioară pe ramă este poziționat și microfonul principal.

Display-ul 
... este, după cum spuneam, unul care atrage atenția, fiind unul din cele mai bune IPS-uri pe care le-am văzut pentru acest segment.  Deși vorbim de o rezoluție HD (1280/720) Lenovo C2 Power oferă o experiență plăcută de fiecare dată când e utilizat, având culori suficient de saturate și naturale, contrast bun, dar și o claritate peste medie. Comparat cu un AMOLED, la început am avut senzația că are o ușoară tentă albastră (pe alb), însă, pe măsură ce m-am acomodat nu am mai avut această senzație. De altfel, dacă nu ești mulțumit de culori, contrast sau claritate le poți ajusta din Setări/Afișaj/Mira Vision. Luminozitatea este suficientă pentru utilizarea în zilele însorite.
În momentul cumpărării am testat mai multe modele de la producători diferiți, iar display-ul de la C2 Power mi-a plăcut cel mai mult. De altfel cam tot ce am văzut de la Lenovo mi-a plăcut la acest capitol.
Dacă am vorbit despre display, nu pot să nu vorbesc și despre touch-screen. Despre acesta n-am găsit încă nici o referință legată de felul sticlei. Dar din experiența personală pot spune că aceasta nu se zgârie foarte ușor. Totuși vă recomand să aplicați măcar folia de protecție din pachet, dacă nu chiar una de tip tempered-glass. Per total, touch-ul mi s-a părut destul de sensibil, având uneori rateuri la colțuri. În testul pentru multi-touch, am descoperit că suportă 5 degete simultan, suficiente, zic eu pentru aplicațiile uzuale.

Camerele Foto
... sunt și ele peste media segmentului din punctul meu de vedere.
Mai ales camera principală, cu o rezoluție de 8 megapixeli în format 4:3, respectiv 6 megapixeli în format 16:9 (full-screen) a demonstrat în teste că are culori și detalii bune, cu o compresie moderată, în aproape toate situațiile de fotografiere. Evident, cele mai bune rezultate se obțim în lumină bună, dar nici în lumină slabă nu m-a dezamăgit. Contează foarte mult cum fotografiezi și la ce te raportezi. În testele pentru ISO, am fost mulțumit de rezultate, granulația fiind asemănătoare cu cea a unei camere foto. Dacă ar fi să mă raportez la un DSLR (Nikon D90 de ex), aș putea spune că o fotografie la ISO 1600 făcută cu C2 Power are aproximativ aceeași granulație și aspect cu una făcută cu D90 la ISO 6400. Dar, evident vorbim de un senzor de dimensiuni reduse versus unul de vreo 10 ori mai mare. Apropos de senzorul camerei principale; se pare că acesta este unul SONY, ceea ce explică rezultatele bune ale camerei foto.
Efectele disponibile pentru fotografiere nu sunt foarte multe, astfel că, dacă vrei să fotografiezi altfel poți alege dintre : HDR mode (disponibil în ecranul principal al aplicației pentru cameră), panorama și efecte de culoare (selectabile dintr-un sub-meniu al aceleiași aplicații).
Am testat modul HDR în zile însorite și am fost mulțumit în general de rezultate, recuperând bine detaliile atât din zonele întunecate cât și din cele supra-expuse. Tot despre HDR pot spune că da o tentă albăstruie fotografiilor (comparabil cu aceleași fotografii realizate în modul standard).
Un minus al lui C2 Power este faptul că Lenovo a ales să „îl lase” să filmeze doar HD (1280x720). Pentru asta trebuie selectată din meniul camerei calitatea maximă (fin), pentru că default va fi setată la rezoluție VGA (640x480) (înalt). Detaliile nu sunt la fel de plăcute ca cele din fotografii, dar sunt mai bune față de cele ale unor smartphone-uri din clasa de preț.
Stabilizarea de imagine ajută în situațiile în care nu avem lumină suficientă, însă atunci trebuie să avem mâini destul de ferme. Am reușit să obțin imagini de noapte sau fotografiate în condiții de lumină slabă cu rezultate bune (găsiți mai jos exemple). Evident că blitz-ul e de preferat atunci când nu avem lumină suficientă, dar trebuie ținut cont de faptul că raza lui de acoperire nu este foarte mare.
Camera frontală are 5 megapixeli în format 4:3 și 4 megapixeli în format 16:9 (ecran complet).
Selfie-urile ies destul de bine, cu sau fără beauty mode, având o compresie redusă, culori și detalii plăcute. În „beauty mode” se poate selecta intensitatea „înfrumusețării” dintr-un slider cu 7 trepte. Tot camera frontală are un mod de recunoaștere al sexului și vârstei, plus mod de fotografiere automată la detectarea zâmbetului sau a unor gesturi. Pe mine aplicația camerei frontale m-a făcut mai tânăr de cele mai multe ori, dar n-a reușit să îmi recunoască zâmbetul decât dacă deschideam gura. În schimb la fetița mea declanșa de fiecare dată.
Dacă veți vrea să filmați cu camera frontală, o veți putea face doar la maxim 640x480 (VGA), ceea ce mi se pare ușor depășit. Dar, dacă ținem cont de destinația clipurilor filmate cu această cameră, nu cred că e o problemă foarte mare.

Crop 100% dintr-o fotografie facută cu C2 Power camera principală, fără procesare sau ajustări.

Mai multe fotografii de test găsiți aici : 

Sample-uri video filmate în exterior și în interior :

Bateria
Faptul că acest model de smartphone are „în coadă” sintagma power, are legătură cu bateria, care are o capacitate de 3500 mAh. Cu toate astea, nu mi s-a părut că C2 Power are avea un interval mai lung între încărcări. Practic tot în fiecare seară va avea nevoie de încărcare, cel puțin din experiența personală, în condițiile unei utilizări normale (date/wi-fi non-stop, social media, internet, fotografii).

Procesor, RAM, ROM.
La acest capitol nu voi insista prea mult, pentru că nu sunt genul de utilizator care să aibă nevoie de super-specificații. În ciuda celor (doar) 4 nuclee de 1Ghz, C2 Power se mișcă fluent în majoritatea situațiilor, fiind cu siguranță ajutat de cei 2Gb de RAM (din care mai mereu rămân în jur de 500-900mb liberi). Ca să vă faceți o idee legată de performanțele sale, găsiți mai jos un print-screen cu rezultatul înregistrat într-un test cu Antutu Benchmark.
Cei 16 Gb alocați memoriei interne îi consider arhisuficienți pentru fotografii, clipuri, muzică și orice altceva îți dorești să păstrezi în telefon. Iar dacă vei umple memoria internă, vei putea pune oricând un card micro-SD de până la 32 Gb și asta fără să renunți la folosirea vreunui SIM, pentru că are slot dedicat.
Mai jos scorul înregistrat în Antutu și poziția în clasament.

Conectivitate wireless
Lenovo Vibe C2 Power este dotat cu minimul de conectivitate necesară majorității utilizatorilor : Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, Radio FM.
Din experiența personală, vă pot spune că nu am întâmpinat probleme cu niciuna dintre aceste conexiuni, fiind mulțumit atât de semnalul wi-fi cât și de fixarea locației prin GPS (atât în interior cât și în exterior). Transferurile prin Bluetooth s-au realizat, de asemeni, fără probleme. Aplicația de radio asigură o recepție bună, chiar și în interior, iar sunetul redat este destul de echilibrat, cu înalte ceva mai pronunțate, aspect pe care îl vei observa și atunci când vei asculta muzică de pe Youtube sau una din piesele favorite.

Apeluri & 4G
La efectuarea și primirea de apeluri nu am sesizat vreo problemă, auzind bine interlocutori și fiind auzit, de asemeni, bine. Telefonul suportă conexiune 4G pe ambele sloturi, însă numai pe una dintre cartele se pot activa datele 4G, cealaltă trecând automat în mod 2G, putând fi efectuate/primite apeluri de/pe ambele cartele. Mai precis, una dintre cartele poate fi folosită doar pentru apeluri, iar cealaltă pentru apeluri și date. Atenția însă la combinația de setări pentru cartele - dacă veți alege apelurile și datele de pe aceeași cartelă, cealaltă va fi scoasă din uz.
Dacă ai o cartelă Digi o vei putea folosi fără probleme în acest telefon, C2 Power suportând banda de frecvență în care operează furnizorul respectiv. Și dacă tot vorbim de cartele, trebuie să știi că acest smartphone suportă în ambele sloturi doar cartele micro-SIM.

Sunetul
... din difuzorul posterior mi s-a părut puternic și destul de clar. Ringtone-urile se aude bine, la fel și muzica. Despre sunetul din căști am vorbit deja puțin mai sus. Ar fi de adăugat faptul că am folosit alte căști decât cele din pachet (unele de cap), pentru o fidelitate mai bună.

Accesorii
La acest capitol, Lenovo stă foarte bine, alegând să pună în cutia lui C2 Power, pe lângă accesoriile indispensabile (alimentator de 2Ah, cablu de date, căști) și un capac de protecție din plastic transparent dur, plus o folie clasică de protecție. Aceste accesorii le consider un bonus și un aspect de luat în considerare, mai ales că te pot scuti de 30-50RON, având în vedere că vorbim despre accesorii de origine.

CONCLUZII

Lenovo Vibe C2 Power este, fără îndoială, un smartphone de luat în seamă, dacă nu chiar un best-buy pentru cei cu buget redus spre mediu, care au nevoie de un device corect, cu specificații și performanțe bune. În ceea ce mă privește, încă îl folosesc cu plăcere în fiecare zi și sunt în continuare încântat de calitatea fotografiilor și a display-ului. Evident că smartphone-ul are și minusurile sale, care pot fi ușor neglijabile :

- video doar HD și doar pe camera principală
- lipsa NFC (deși nu cred că sunt multe alternative în segmentul ăsta de preț care să aibă așa ceva)
- lipsa busolei (cumva specifică segmentului)
- bateria, care, în ciuda capacității ridicate, asigură o autonomie normală
- greutatea (155 grame) și dimensiunile (în special grosimea)
- led-ul pentru blitz nu este dintre cele mai puternice, însă, din nou, se încadrează în media clasei.

În încheiere, vă invit să-mi împărtășiți și voi din experiența utilizării lui C2 Power sau, după caz, să mă „bombardați” cu întrebări legate de acest smartphone.

V-am rămas dator cu detaliile despre achiziție. Am ales Flanco, pentru preț (549 în momentul achiziției, 499 la momentul scrierii acestui review), dar mai ales pentru amabilitatea băieților de la Flanco Suceava (Carrefour).

SONY A9 - primele sample-uri de la DPReview

Încă de la lansarea sa de săptămâna trecută, cel mai nou flagship de la SONY, A9, a stârnit interesul și curiozitatea întregii lumi fotografice.
Ieri, cei de la DPReview au publicat o serie bogată de fotografii de sport trase cu noul A9.
Rezultatele sunt remarcabile din punctul meu de vedere.
Seria completă este AICI .

Mixfader - DJ la purtător

   Încă de când am pus mâna pentru prima dată pe un pick-up, m-am îndrăgostit fără drept de apel de feeling și de sound. Așa că de câte ori am avut ocazia ca DJ, am mixat „pe plăci”, chiar dacă aveam câteva și acelea cu muzică de club mai veche. Mi-am promis chiar că o să îmi iau un pick-up cu care să mă „joc” din când în când acasă.
   N-am reușit să îmi iau pick-up încă, dar am descoperit zilele trecute o aplicație foarte tare, care mi-a mai potolit un pic setea de DJ-ală și de vinil în special.
   Aplicația se numește sugestiv Mixfader DJ - digital vinyl și este disponibilă atât pentru iOS cât și pentru android. În trecut am mai încercat alte aplicații asemănătoare (al căror nume îmi scapă acum), însă aceasta e de departe cea mai reușită. Ca dovadă, de aproape o săptămână o folosesc zilnic.
   Ce face Mixfader DJ ?
   Pe scurt, te ajută să faci scratch-uri „like a PRO” direct de pe telefon sau tabletă; iar pentru asta ai 2 sample-uri de beat plus 2 pack-uri de efecte pentru scratch incluse. Aplicația conține și efecte (Flanger, Reverb, Phaser etc) sau posibilitatea de a seta cue-uri sau loop-uri pe diverse pasaje de beat/efect. O poți personaliza după bunul plac din setări, poți regla volum și pitch individual pentru fiecare player (A și B), însă partea cea mai tare este că o poți folosi alături de un device care să ducă mixatul cât mai aproape de realitate - Mixfader, primul fader portabil wireless din lume. Practic este un fader ca cel pe care îl întâlnești la mixerele de dj, dar fără cabluri.
     Device-ul are un acumulator ce îi asigură o autonomie de aproximativ 20 de ore (se încarcă într-o oră) și se conectează la telefon, tabletă sau pc prin Bluetooth.
    Odată ce l-ai conectat, poate începe distracția, căci nimic nu te mai poate opri să faci scratch-uri sau să mixezi ca idoli tăi. Desigur că pentru asta trebuie ceva practică, iar dezvoltatorii aplicației chiar au inclus în ea câteva tutoriale video din care te poți inspira.
    Personal am folosit aplicația fără fader și, chiar și așa, mi-a plăcut foarte mult. Fader-ul are un preț decent pentru posibilitățile pe care le oferă - 129 $ pe site-ul producătorului sau aproximativ 570 ron pe Thomann.
    Detalii amănunțite despre Mixfader găsiți pe site-ul producătorului, iar clipuri demonstrative sunt din belșug pe Youtube.
    Să auzim de bine!