miercuri, 18 aprilie 2018

Joaca de-a Euro Ncap

Fiind pasionat de domeniul auto, am fost curios să aflu nu numai specificațiile tehnice ale mașinilor, dar și cât de sigure sunt acestea. În acest sens am urmărit periodic testele efectuate de forul european Euro Ncap, dar și de către alte foruri similare.
Și pentru că în această perioadă am primit pentru teste de la Sony România un RX100 MK4, o compactă premium cu veleități de DSLR, m-am gândit să o exploatez la maxim, filmând câteva cadre în slow motion la 1000fps (mai precis 960, conform producătorului). Am ales să redau filmările rezultate la o viteză de 20 de ori mai lentă și anume 50fps Full HD.
Subiectul are legătură cu mașinile, dar cu cele în miniatură, pentru că am pus la cale un așa-zis crash-test cu jucării (mașinuțe), din cele câteva ale fetiței mele.
Ce a ieșit vedeți în clipul de mai jos, filmat integral cu Sony RX100 MK4.