luni, 30 august 2010

Spectacolul Naturii - Apusul

Cand ati fost ultima oara la un spectacol?
Daca nu stiti ce sa raspundeti, va ajutam cu un indiciu : in fiecare zi, fara sa va dati seama. Pentru ca zi de zi natura ne ofera veritabile spectacole de lumina si culoare, pe langa care trecem de cele mai multe ori nepasatori. Nu trebuie sa fii artist ca sa te bucuri de un asemenea spectacol, trebuie doar sa uiti pentru o clipa de "cele lumesti" si sa te bucuri cu tot sufletul de ceea ce se deschide in fata ochilor tai.
Am ales sa continuam seria "Spectacolul Naturii", inceputa acum cateva luni, cu "episodul" dedicat apusului, momentul zilei cu cea mai bogata varietate de culori si de forme. Si cum astfel de momente se traiesc cel mai bine din imagini, va invitam sa va delectati cu urmatoarea serie de fotografii, surprinse la marginea Sucevei, la sfarsitul unor zile de august.

marți, 24 august 2010

Jurnal de Vacanta

Dupa o indelunga asteptare, a sosit si ptr. noi momentul in care, ptr. o perioada, am uitat de spoturi, stiri si animatie si ne-am bucurat de un binemeritat si absolut necesar concediu.

Cele 2 saptamai au trecut cat ai clipi, insa acum, dupa ce am revenit "pe baricade" putem spune ca au fost de ajuns ca sa ne incarcam bateriile. Ce-i drept mare parte din timp am petrecut-o acasa, ca, deh, trebuia sa ne aranjam si noi cumva caminul si doar cateva zile le-am petrecut in natura, pe aici, pe-aproape ca doar si la munte e frumos vara (si mai racoare :D).

Asa ca intr-una din zile am tras o fuga impreuna cu parintii componentului masculin al cuplului la Gura Humorului, unde n-am ratat o noua tura cu telescaunul si unde aveam de gand sa facem un gratar; am uitat insa de aceasta dorinta dupa ce, "parcati" la o terasa de langa telescaun, ne-am pus burtile la cale cu hamsii, tochitura (una din cele mai bune servite pana acum), bere de casa si alte cele. Pe langa preparatele culinare, ne-au surprins si preturile - destul de convenabile ptr. o astfel de zona.

Dupa diverse alte iesiri scurte, in ultimul week-end din concediu (de data asta alaturi de parintii componentei feminine a cuplului) pe nepusa masa, ne-am hotarat sa mergem pe Rarau, probabil unul dintre cele mai spectaculoase locuri din zona. Numai ca, neavand elicopter, n-am reusit sa ajungem pe masivul amintit pe nici una din caile de acces - una dintre ele era impracticabila auto, iar pe jos faceam cateva ore bune, iar cealalta, desi aproape impecabila, de pe la jumatatea distantei era in reparatii. N-am avut de ales si am facut cale intoarsa cu gandul la un loc unde puteam face popas.

Nu a durat mult si am gasit un loc care parea perefect ptr. a ramane acolo ceva vreme : aveam loc de parcare (neamenajat), un parau ce serpuia la marginea padurii, cateva bancute si mai ales semne ca cineva mai poposise acolo. Tot invartindu-ne prin zona, ne-am dat seama ca tocmai de acolo pornea drumul catre o manastire, iar intalnirea cu un parinte ne-a oferit si raspunsul la intrebarea "cat e pana acolo?" - 1 KM. Numai ca imediat aveam sa constatam ca acel kilometru parea ca nu se mai sfarseste, datorita drumului istovitor, in panta, prin inima padurii. Am uitat insa de oboseala pe masura ce ne apropiam de destinatie : pe marginea drumului am gasit zmeura (delicioasa), din loc in loc ne opream sa admiram micile minuni ale padurii, iar aerul de munte parca ne dadea si mai multa putere. Intr-un final am ajuns sus, la manastire, iar in fata ochilor ni se deschidea o priveliste impresionanta : in stanga curtea manastirii foarte curata si bine ingrijita, iar in dreapta la cativa kilometri se zarea masivul Giumalau, cu binecunoscuta lui cruce.

Manastirea despre care vorbim estea cea cuoscuta sub numele de Corlateni cu hramul Sf. Ioan Iacob Hozevitul, iar istoria ei este destul de interesnata si plina de incercari.

Senzatia pe care am avut-o atunci cand am ajuns in curtea manastirii a fost una de liniste deplina si ca ne simteam un pic mai aproape de Dumnezeu la propriu, mai ales ca la un moment dat s-au auzit cateva tunete care au amplificat aceasta stare. Dupa obisnuitul ritual religios, un calugar tanar ne-a invitat la masa si chiar daca ne hotarasem sa facem un gratar la intoarcere, am acceptat sa servim masa acolo, ptr. ca la manastire se mananca foarte bine chiar si in post. In drum spre trapeza ne-am oprit sa vorbim cu un ieromonah de acolo, care, de altfel ne-a si vorbit despre istoria asezamantului si despre situatia actuala. Ajunsi in trapeza, ne-am potolit foamea de-a binelea cu bors de fasole, mancarica de cartofi cu usturoi si paine de casa. Multumind ptr. masa ne-am intors in curtea manastirii ptr. cateva fotografii si ptr. a ne umple sufletele de liniste si plamanii de aer curat, dupa care am pornit incet la vale pe drumul de intoarcere. Am multumit lui Dumnezeu ca ne-a indrumat spre un asha loc minunat si ne-am intors spre casa cu multa bucurie in suflete. Poate ca n-ar strica sa ne "desfatam" si sufletele si nu numai trupurile in vacantele pe care le avem.

La Manastirea Corlateni ajungeti foarte simplu daca, odata ajunsi in Pojorata (pe E58 intre Campulung Moldovenesc si Vatra Dornei) , veti urma drumul catre masivul Rarau; undeva pe la jumatatea distantei (aproximativ 7-8 KM de mers pe drum ok 80%) veti gasi un indicator din lemn “spre manastire” - de unde va trebui sa urcati pe jos, dupa ce veti trece un podet peste un parau, asta daca nu cumva aveti un 4X4 zdravan (drumul e ok cand nu ploua, insa panta are un grad de inclinare destul de mare). Daca doriti, puteti ramane acolo peste noapte.

Ca de obicei, ca sa completam cele scrise, atasam si nelipsitele fotografii.



luni, 16 august 2010

Pe urmele potopului

Cu siguranta anul acesta va ramane in amintirea multora drept unul din cei mai capriciosi ani. Ploile au fost parca mai abundente ca niciodata, iar pagubele de neimaginat. Slava Domnului ca nu a fost si mai rau si Doamne Ajuta ca autoritatile sa fi invatat ceva de pe urma acestor inundatii (desigur ca nu te poti pune cu natura, insa poti diminua proportiile dezastrului). Dupa cum s-a vazut si in presa, statul s-a cam saturat sa ii ajute pe cei napastuiti, asha ca tot noi, oamenii simpli, vom reusi sa facem ceva ptr. semenii nostri.
Zonele afectate au fost in mare parte aceleasi care au avut de suferit si de pe urma inundatiilor de acum 2 ani, insa au aparut si zone noi, in care localnicii nu credeau ca vor avea de-a face vreodata cu asha prapad. E de ajuns sa mergi prin zonele afectate din Dorohoi, de exemplu, acolo unde un paraias, pe care altminteri il treci cu piciorul, a reusit sa ajunga pana la streasina caselor si sa piarda in puhoaiele sale si cateva vieti din pacate.
Pentru ca mergem la Dorohoi regulat, am reusit sa traim pe viu drama celor care si-au pierdut agoniseala sau pe cei dragi in doar cateva clipe ... Nu stim sa fi trait ceva atat de terifiant pana acum. Tocmai de aceea ne-am gandit sa dam si noi o mana de ajutor, prin intermediul acestui blog, celor napastuiti de soarta si de furia naturii si va invitam ca ori de cate ori aveti drum prin
zonele afectate (chiar daca a trecut ceva vreme de la prapad) sa luati cu voi lucruri care ar putea fi de folos celor care au pierdut tot; intalnirea cu acei oameni sigur va va sensibiliza.
Pe noi ne-a sensibilizat un cuplu de batrani carora apele aproape ca le maturase casa, dar erau multumiti ca au scapat cu viata, ptr. ca apa ajunsese mai sus de ferestre si ptr. ca la o casa invecinata o femeie fusese luata de ape. Le-am lasat cateva lucruri care au crezut ei ca le sunt de folos si i-am intrebat daca au primit ceva de la stat; surpriza ... nici statul nici convoaiele PSD nu ajunsesera (si) pe la ei. Probabil ca intre timp lucrurile s-au schimbat si batraneii nostri au primit cele trebuincioase ridicarii unei noi case.
Pe un alt batran l-am gasit asezat comod in fata casei pe o canapea scoasa la uscat in care apa isi facuse loc cu prisosinta; poate ca ptentru ca era fotografiat, poate ca asha era firea lui, batranelul ne-a transmis un zambet scurt, care ne-a facut sa ne gandim ca oamenii de acolo nu si-au pierdut speranta. Ce ne-a surprins insa a fost faptul ca o femeie, pe care am gasit-o adunand ce se mai putea prin curtea devastata de urgii, ne-a refuzat politicos ajutorul, sugerandu-ne sa donam lucrurile respective altor oameni, care au cu adevarat nevoie.
Mai jos postam cateva fotografii din timpul si mai ales de dupa inundatii; sunt imagini pe care nu cred ca le-ati vazut la tv sau pe portalurile de stiri (surprinse in comuna Zvoristea, judetul Suceava si municipiul Dorohoi, Judetul Botosani).

Ptr. voi ...

Nu stim cum se face, dar iar a trecut ceva vreme de la ultima postare, desi fotografii am facut cu sutele. Din nou timpul ne este cel mai aprig dusman, insa incercam sa nu ne lasam coplesiti.
Inainte sa trecem la urmatoarea poveste in imagini , am vrea sa multumim celor care au citit postarea anterioara (in special) si celor care au popularizat-o. Mult peste asteptarile noastre, povestea catelushei care a adoptat pisoii a fost accesata de aproximativ 3000 de oameni din toata lumea intr-o singura zi. A fost probabil cea mai mare multumire pe care ne-a adus-o acest blog pana acum.
Va multumim ca ne cititi si ne apreciati !