Jurnal de Vacanta

Dupa o indelunga asteptare, a sosit si ptr. noi momentul in care, ptr. o perioada, am uitat de spoturi, stiri si animatie si ne-am bucurat de un binemeritat si absolut necesar concediu.

Cele 2 saptamai au trecut cat ai clipi, insa acum, dupa ce am revenit "pe baricade" putem spune ca au fost de ajuns ca sa ne incarcam bateriile. Ce-i drept mare parte din timp am petrecut-o acasa, ca, deh, trebuia sa ne aranjam si noi cumva caminul si doar cateva zile le-am petrecut in natura, pe aici, pe-aproape ca doar si la munte e frumos vara (si mai racoare :D).

Asa ca intr-una din zile am tras o fuga impreuna cu parintii componentului masculin al cuplului la Gura Humorului, unde n-am ratat o noua tura cu telescaunul si unde aveam de gand sa facem un gratar; am uitat insa de aceasta dorinta dupa ce, "parcati" la o terasa de langa telescaun, ne-am pus burtile la cale cu hamsii, tochitura (una din cele mai bune servite pana acum), bere de casa si alte cele. Pe langa preparatele culinare, ne-au surprins si preturile - destul de convenabile ptr. o astfel de zona.

Dupa diverse alte iesiri scurte, in ultimul week-end din concediu (de data asta alaturi de parintii componentei feminine a cuplului) pe nepusa masa, ne-am hotarat sa mergem pe Rarau, probabil unul dintre cele mai spectaculoase locuri din zona. Numai ca, neavand elicopter, n-am reusit sa ajungem pe masivul amintit pe nici una din caile de acces - una dintre ele era impracticabila auto, iar pe jos faceam cateva ore bune, iar cealalta, desi aproape impecabila, de pe la jumatatea distantei era in reparatii. N-am avut de ales si am facut cale intoarsa cu gandul la un loc unde puteam face popas.

Nu a durat mult si am gasit un loc care parea perefect ptr. a ramane acolo ceva vreme : aveam loc de parcare (neamenajat), un parau ce serpuia la marginea padurii, cateva bancute si mai ales semne ca cineva mai poposise acolo. Tot invartindu-ne prin zona, ne-am dat seama ca tocmai de acolo pornea drumul catre o manastire, iar intalnirea cu un parinte ne-a oferit si raspunsul la intrebarea "cat e pana acolo?" - 1 KM. Numai ca imediat aveam sa constatam ca acel kilometru parea ca nu se mai sfarseste, datorita drumului istovitor, in panta, prin inima padurii. Am uitat insa de oboseala pe masura ce ne apropiam de destinatie : pe marginea drumului am gasit zmeura (delicioasa), din loc in loc ne opream sa admiram micile minuni ale padurii, iar aerul de munte parca ne dadea si mai multa putere. Intr-un final am ajuns sus, la manastire, iar in fata ochilor ni se deschidea o priveliste impresionanta : in stanga curtea manastirii foarte curata si bine ingrijita, iar in dreapta la cativa kilometri se zarea masivul Giumalau, cu binecunoscuta lui cruce.

Manastirea despre care vorbim estea cea cuoscuta sub numele de Corlateni cu hramul Sf. Ioan Iacob Hozevitul, iar istoria ei este destul de interesnata si plina de incercari.

Senzatia pe care am avut-o atunci cand am ajuns in curtea manastirii a fost una de liniste deplina si ca ne simteam un pic mai aproape de Dumnezeu la propriu, mai ales ca la un moment dat s-au auzit cateva tunete care au amplificat aceasta stare. Dupa obisnuitul ritual religios, un calugar tanar ne-a invitat la masa si chiar daca ne hotarasem sa facem un gratar la intoarcere, am acceptat sa servim masa acolo, ptr. ca la manastire se mananca foarte bine chiar si in post. In drum spre trapeza ne-am oprit sa vorbim cu un ieromonah de acolo, care, de altfel ne-a si vorbit despre istoria asezamantului si despre situatia actuala. Ajunsi in trapeza, ne-am potolit foamea de-a binelea cu bors de fasole, mancarica de cartofi cu usturoi si paine de casa. Multumind ptr. masa ne-am intors in curtea manastirii ptr. cateva fotografii si ptr. a ne umple sufletele de liniste si plamanii de aer curat, dupa care am pornit incet la vale pe drumul de intoarcere. Am multumit lui Dumnezeu ca ne-a indrumat spre un asha loc minunat si ne-am intors spre casa cu multa bucurie in suflete. Poate ca n-ar strica sa ne "desfatam" si sufletele si nu numai trupurile in vacantele pe care le avem.

La Manastirea Corlateni ajungeti foarte simplu daca, odata ajunsi in Pojorata (pe E58 intre Campulung Moldovenesc si Vatra Dornei) , veti urma drumul catre masivul Rarau; undeva pe la jumatatea distantei (aproximativ 7-8 KM de mers pe drum ok 80%) veti gasi un indicator din lemn “spre manastire” - de unde va trebui sa urcati pe jos, dupa ce veti trece un podet peste un parau, asta daca nu cumva aveti un 4X4 zdravan (drumul e ok cand nu ploua, insa panta are un grad de inclinare destul de mare). Daca doriti, puteti ramane acolo peste noapte.

Ca de obicei, ca sa completam cele scrise, atasam si nelipsitele fotografii.