Hello Moto ... Z !

De Motorola am auzit prima dată în liceu, prin '95-'96, când România era cuprinsă de febra comunicațiilor mobile, iar Motorola era printre principalii jucători de pe piață; până la urmă ei lansau primul telefon mobil cu mai bine de 20 de ani în urmă, în 1973.
Un model emblematic din aceea perioadă (anii '90) a fost fără îndoială StarTAC, pe care chiar mi l-am cumpărat la un moment dat, după mulți ani de la lansare, doar pentru că mi-am dorit să am unul. La scurtă vreme am cumpărat de la cineva un pager, tot Motorola, pe care, din cauza faptului că la noi a trecut prea repede vremea acestui tip de comunicații, l-am folosit pe post de ceas deșteptător.
Apropiindu-mă de prezent, în era smartphone-urilor, am văzut în Motorola un brand care și-a menținut poziția din piață cu device-uri originale, care au atras atenția.
Între timp Motorola și-a schimbat proprietarii, trecând sub tutela Google în 2011, iar din 2014 aflându-se în proprietatea companiei chineze Lenovo.
Cu toate că Lenovo are divizia proprie de smartphone-uri, compania a anunțat că vrea să păstreze identitatea Motorola și chiar să crească populariatea smartphone-urilor vândute sub conceptul/brandul Lenovo Moto.
Evident că fiecare smartphone/device e interesant și unic în felul său, însă, pentru mine, Moto Z a reprezentat un punct de referință. Specificațiile și oportunitățile pe care le oferă m-au făcut să mi-l doresc măcar pentru test. Asta s-a întâmplat cu sprijinul Lenovo România de la care am primit un Moto Z însoțit de mod-urile Hasselblad TrueZoom, JBL SoundBoost și InstaShare Projector.
Timp de aproape o lună am testat atât smartphone-ul cât și mod-urile, iar aspectul care m-a interesat cel mai mult a fost cel legat de fotografie.
Primul contact cu Moto Z a fost wow la propriu, având  senzația că țin în mână un ”display cu butoane” și asta datorită faptului că e foarte subțire (cel mai subțire smartphone premium din lume). Evident că după ce i-am pus bumper-ul și capacul de protecție de pe spate, n-am mai avut această senzație, simțindu-l aproape ca un smartphone normal din clasa sa.
Dar, hai să trecem la detalii :

Despre aspectul exterior am vorbit în parte, însă trebuie să mai adaug că Moto Z are o carcasă unibody cu înveliș metalic (inox+aluminiu) cu un finisaj premium, ce ”îmbracă” un display AMOLED generos  de 5.5” cu o rezoluție la fel de generoasă - 1440p (2560x1440 pixeli). După cum aflăm din descrierea de pe site-ul Lenovo România, carcasa lui Moto Z este realizată din aluminiu utilizat în industria militară și din oțel inoxidabil, ceea ce îl face foarte plăcut la atingere, dar și foarte ușor (136Gr). Atunci când îl ții în mână, doar dimensiunile îl trădează, pentru că, altfel, abia simți că îl ai.

 Tot la exterior nu ai cum să ratezi camera principală (posterioară), care n-a mai putut fi încorporată în carcasă datorită dimensiunilor (atât ale camerei cât și ale dispozitivului). Dar acest aspect nu cred că trebuie considerat un minus, mai ales că sunt smartphone-uri, chiar din aceeași clasă, dar cu ceva milimetri în plus la grosime, care au, de asemenea camerele posterioare ieșite în afara liniei carcasei. La Moto Z, aplicarea unuia din capacele posterioare disponibile, aduce totul la același nivel.
Tot pe spate, sub cameră, se observă logo-ul Moto, iar în partea de jos sunt poziționați conectorii pentru Moto mods și unul din cele patru microfoane cu care este dotat Moto Z. Pe toată partea posterioară se află un suport magnetic, care ajută la o bună fixare a modurilor sau capacelor de protecție.
Partea frontală este dominată de un înveliș de sticlă de tip Corning® Gorilla® Glass 4 în care își fac loc display-ul de 5.5”, apoi în partea de sus difuzorul, flancat în dreapta de camera frontală și led-ul acesteia în stânga, plus senzorii de proximitate și lumină ambientală. În partea de jos a display-ului este poziționat senzorul pentru amprentă, deasupra căruia se află inscripția moto,iar sub acesta descoperim alte 2 microfoane. Al 4-lea microfon îl regăsim pe rama superioară alături de slotul pentru SIM (nano) și cardul micro-SD (care suportă până la 2Tb).
Butoanele de volum  și power (care prezintă mici striații pentru a putea fi deosebit de celelalte) sunt amplasate în partea dreaptă a ramei laterale, iar în partea de jos se află portul USB-C. Cei care vor folosi căștile o vor putea face cu ajutorul adaptorului USB-C - jack 3.5mm inclus în pachet.

Acum hai să detaliem componentele principale.

Camera principală este cu siguranță cea care atrage atenția la Moto Z atât prin aspect cât și prin specificații. Fiind un flagship, Moto Z are și o cameră foto pe măsură - rezoluție de13 megapixeli, f1.8 diafragmă maximă, autofocus laser, blitz cu 2 led-uri color, stabilizare optică de imagine, întârziere zero la declanșare și video 4K(30fps) - asta ca să enumăr doar câteva dintre specificații. Din păcate camera principală a lui Moto Z nu suportă formatul RAW, însă acest format este disponibil odată ce se atașează mod-ul Hasselblad TrueZoom, despre care voi vorbi puțin mai târziu.
Există însă mod HDR (care poate fi selectat între Auto, Activat și Dezactivat) și un mod profesional, care permite utilizatorului să modifice, după preferințe, setări ale expunerii, ISO, balans de alb sau ale focusului.

Cel mai probabil, modul Auto va fi cel mai uzitat, pentru că, indiferent de condiții, camera lui Moto Z se va descurca onorabil și va furniza rezultate de apreciat, pentru că va alege în fiecare moment cel mai bun mod pentru condițiile de lumină existente. Și toate astea se petrec mai repede decât poți clipi.
Detaliile sunt foarte bune, cu mici pierderi în modul HDR, atât în condiții optime de lumină cât și in cele cu lumină scăzută. În astfel de situații (fotografii de noapte) camera va realiza 2 fotografii - cea mai bună fotografie și fotografia originală, iar rezultatele sunt, uneori, uluitoare. Se pare că nu întotdeuna dimensiunea senzorului contează, ci algoritmii cu care lucrează softul camerei.
Un dezavantaj al camerei lui Moto Z, din punctul meu de vedere, este că focusul în modul macro este limitat la o distanță ceva mai mare de subiect față de ce am mai testat până acum (Lenovo C2 Power de exemplu).Situația se regăsește, de altfel, și la Moto G5 Plus, despre care voi vorbi într-un post viitor. Dar, din nou, atașând mod-ul Hasselblad TrueZoom se rezolvă și acest inconvenient.

Sample full-size realizat cu Moto Z în modul auto.

Modul HDR recuperează unele detalii din zonele întunecate și cele cu lumină puternică, în funcție de cât de mare este diferența dintre acestea, și, de cele mai multe ori, furnizeză rezultate foarte bune. Este un mod pe care l-am folosit în special la peisaje, pentru că m-a scutit de mult timp alocat prelucrării ulterioare.

HDR tras cu Moto Z

În modul profesional am fotografiat mai mult pentru a testa limitele ISO și pentru a încerca unele expuneri lungi. Cu expunerile lungi nu prea mi-a iesșit pentru că softul camerei lui Moto Z permite o expunere maximă de 1/2 secunde, care nu ajută prea mult noaptea chiar ridicând ISO la valoarea maximă, dar compensează cu expunerea minimă de 1/6000.

Expunere de 4 secunde trasă cu Moto Z și Hasselblad TrueZoom

Modul Panoramic (panoramă) permite utilizatorului să capteze imagini de acest fel în orice direcție sus, jos, stânga, dreapta. Fotografiile realizate în acest mod mi s-au părut foarte reușite, cu detalii și tonuri bune. Am remarcat mici probleme la îmbinarea unor elemente din cadru, dar cred că sunt lucruri normale la acest gen de fotografie, mai ales când nu se respectă perfect linia indicată de aplicația camerei.

Nici la capitolul video, Moto Z nu dezamăgește, putând filma la o rezoluție maximă de 3840x2160 (4K UHD) 30 fps sau Full HD la 60fps, inclusiv în modul HDR. De asemeni există mod dedicat slow-motion, însă rezoluția scade la 720p, dar cu 120 fps. În cadrul acestui mod se poate alege porțiunea din filmare care să fie redată cu încetinitorul (probabil la 30fps).

Camera frontală, deși are mai puțin de jumătate din pixelii celei principale (5MP) , reușește să ofere rezultate de apreciat în orice condiții de lumină, având o deschidere maximă a diafragmei de f2.2. Chiar dacă Moto Z are blitz led și pentru camera frontală, acesta va fi folosit doar în condiții extreme, poate și pentru că ISO-ul poate fi ridicat până la valoarea de 3200 (cu rezultate acceptabile).
Și la această cameră regăsim aproape aceleași moduri ca și la camera principală, mai puțin modul panoramic, plus, evident, beauty mode. Unghiul de cuprindere este larg, așa că rar vei avea nevoie de un selfie-stick pentru o poză de grup.
Detaliile camerei frontale (cu beauty mode dezactivat) le situez peste media segmentului și chiar peste mulți dintre concurenții direcți ai lui Moto Z.
Filmările se pot face la o rezoluție maximă Full HD (1080p) și 30 fps sau 720p pentru slow-motion.
Ca să vezi cât de bună e camera frontală a unui telefon, arată-i o fotografie făcută cu el unei femei. Pentru că femeile sunt cei mai buni critici la acest capitol, iar Moto Z a fost apreciat în unanimitate atât de soția mea cât și de către colegele mele.

Bun ... am văzut că Moto Z face fotografii frumoase, dar haideți să vă spun câteva lucruri și despre display, cel pe care examinăm fotografiile, fie personale, fie cele de pe rețelele de socializare. Când am pus mâna prima dată pe un Moto Z (înainte să îl primesc pe cel de test) am avut senzația că display-ul este de tip IPS, datorită culorilor naturale și contrastului normal. Dar nu e așa, Moto Z este dotat cu un display AMOLED de 5.5”cu o rezoluție Quad HD de 2560x1440 pixeli, rezultând astfel o densitate de 535 ppi. Poate că nu are culori la fel de vibrante și contrast atât de puternic ca alte smartphone-uri din categoria sa care au un panel AMOLED, dar, din punctul meu de vedere, display-ul lui Moto Z este unul corect, mai ales pentru cei care vor să vadă fotografiile cât mai aproape de realitate.

Luminozitatea este suficient de puternică pentru zilele însorite, iar albul și negrul sunt redate corect. Pentru cei care vor culori mai saturate și contrast mai ridicat există un mod de culoare intens, care poate fi activat din setări.
Protecția display-ului este asigurată, după cum spuneam, de un strat Gorilla Glass 4, iar în test-ul multi-touch, Moto Z a arătat că poate suporta maxim 10 atingeri simultane ale ecranului.

Despre baterie  nu vă pot spune mare lucru pentru că în perioada de test am folosit Moto Z exclusiv pentru fotografii, time-lapse-uri, prelucrare foto și social-media. Adică intensiv. Asta a determinat ca uneori telefonul să nu apuce o zi întreagă între încărcări. Totuși cei 2600 mAh ai bateriei (nedetașabilă) sunt suficienți pentru o zi de utilizare obișnuită, iar atunci când rămâi fără baterie într-un moment important, funcția Turbo-Power ajută ca la o încărcare de doar 15 minute să se prelungească durata de utilizare cu până la 6 ore. Oricum, o încărcare completă durează puțin peste o oră, așa că nu cred că vor fi probleme din punctul ăsta de vedere. Evident că există mod de economisire al energiei pentru situațiile când priza sau un încărcător nu sunt la îndemână. Apropos de încărcător - acesta este dintr-o singură bucată, fără cablu detașabil, ceea ce presupune achiziționarea separată a unui cablu de date (USB-C), acesta nefiind inclus în pachet.

Segmentul hardware s-ar putea să nu atragă atenția la prima vedere, însă după o examinare amănunțită vei observa că Moto Z este în top în ceea ce privește performanțele. Procesorul

Qualcomm® Snapdragon™ 820 cu „doar” 4 nuclee i-ar putea face pe mulți să creadă că acest device este depășit sau că are performanțe sub cele ale competitorilor, însă testele realizate cu aplicațiile de benchmark au demonstrat contrariul.

Cei 4Gb de RAM LPDDR4, spațiul de stocare de 32 Gb, sistemul de operare Android 7.0 și multitudinea de senzori, fac din Moto Z un smartphone de utilizat în orice situație și cu orice ocazie.
Trebuie să recunosc că nu sunt un împătimit al jocurilor sau al detaliilor tehnice, dar chiar și așa am observat că Moto Z se mișcă foarte fluent, iar situațiile în care a fost nevoie de resurse, device-ul nu a avut nici o problemă, răspunzând foarte rapid. Și aici vorbesc de editări video sau foto, salvări de fișiere mari, etc.
Pentru cei pasionați de statistici, mai jos sunt câteva capturi de ecran cu rezultatele din testele de benchmark.

Conectivitatea wireless a lui Moto Z include tot ce ai nevoie de la un smartphone actual (4G, Bluetooth 4.1, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n (2.4 GHz + 5 GHz), NFC, GPS, Radio FM). Din experiența personală de utilizare cu Moto Z, nu am întâmpinat nici o problemă la acest capitol, semnalul wireless fiind bun și stabil, conexiunea bluetooth ușor de realizat, iar semnalul GPS foarte bun (locația era fixată instantaneu afară, și în maxim 2-3 secunde în interior - cu suport A-GPS). NFC-ul nu l-am testat pentru că nu am avut un alt dispozitiv compatibil la îndemână.

Despre apeluri nu pot să spun mare lucru pentru că, după cum spuneam, am folosit acest smartphone în mare parte pentru aplicații multimedia. Totuși am efectuat câteva apeluri utilizând Facebook Messenger, iar calitatea lor mi s-a părut foarte bună. Moto Z folosește carduri nano-sim (dual-sim), care încap în același sertar cu cardul micro-sd. Sertarul respectiv este poziționat în partea superioară a ramei laterale și poate fi scos cu ajutorul cheiței incluse în pachet.

Sunetul atât pentru apeluri cât și pentru alte surse este redat prin același difuzor frontal, poziționat deasupra display-ului. Muzica redată prin el are un nivel suficient de ridicat, păstrându-și calitatea chiar și la volum maxim. Totuși, odată atașat mod-ul JBL SoundBoost, vei uita de calitățile acestui difuzor.

Pachetul de accesorii din cutia lui Moto Z este unul destul de bogat, incluzând accesoriile indispensabile utilizării - încărcător de rețea USB-C compatibil Turbo Charghing cu un cablu foarte lung, cheița pentru sertarul SIM/micro-SD cu un design ce te duce cu gândul la o cheie auto, căști (care deși au jack de 3.5mm se pot conecta cu ajutorul adaptorului jack-usb-c inclus). Pe lângă acestea, în pachet vei găsi și un bumper din plastic transparent și un capac de protecție pentru spate. Din păcate, după cum aminteam și mai devreme, lipsește un cablu de date, care, însă poate fi achiziționat separat sau se poate alege varianta achiziționării unui adaptor usb-c - micro-usb.

Ei și dacă vorbim de accesorii, nu putem să le ratăm pe cele opționale (teoretic), dar de nelipsit din punctul meu de vedere. Este vorba de mod-urile la care am făcut referire mai sus și care mi s-au părut senzaționale.

Inițial am solicitat doar mod-ul HasselBlad TrueZoom, însă ulterior m-am gândit că n-ar strica să le testez și pe celelalte. Și bine am făcut!
De departe cel mai folosit a fost TrueZoom-ul, pentru că, până la urmă ăsta a fost și motivul pentru care mi-am dorit să testez Moto Z-ul. Spuneam mai sus că este o alternativă pentru cei care vor mai mult de la camera principală a smartphone-ului, iar acum vă spun și de ce.
În primul rând pentru zoom-ul optic de 10X provenit de la un producător de top.
Apoi pentru posibilitatea de a salva fotografiile și în formatul brut (raw), care oferă infinit mai multe posibilități la post-procesare.
Practic mod-ul de la Hasselblad folosește senzorul camerei foto a lui Moto Z, dar la o rezoluție ușor redusă (12 megapixeli), venind, în schimb, cu aplicație proprie pentru fotografii și video și, evident, avantaje și dezavantaje. 2 dintre avantaje le-am enumerat mai devreme; altele ar fi timpul mai lung de expunere (4 secunde vs 1/2 secunde la Moto Z), detalii mai bune în fotografii indiferent de iso, blitz puternic cu xenon și distanță mai mică pentru macro. Mi-a plăcut foarte mult cum lucrează procesorul de imagine al acestui mod, de cele mai multe ori oferind imagini peste așteptări, foarte aproape de cele ale unei compacte premium sau chiar DSLR. De altfel, la editarea RAW-urilor îți dai seama cel mai bine de acest lucru. Deși, la cât de bine arată jpeg-urile, mai că nu-ți vine să folosești și acest format. E clar că orice format ai alege, vei avea nevoie de o post-procesare - sumară sau intensă, după caz, pentru a-ți pune amprenta asupra imaginii, mai ales dacă aceasta va ajunge online.
Reversul medaliei în cazul acestui mod este faptul că, odată atașat, poți filma doar la rezoluție Full HD (1080p), iar fișierele raw au o vignetare pronunțată în colțuri la focala minimă plus o distorsionare a liniei orizontului. În fișierele jpeg nu se vor regăsi aceste inconveniente. Totuși ele pot fi corectate manual în post-procesare.
Per total, am fost destul de mulțumit de rezultatele obținute cu mod-ul TrueZoom, care a suplinit cu brio DSLR-ul. Într-adevăr raw-urile au un zgomot pronunțat mai ales la valori mici și mai ales segmentul chroma noise (ca reper, aș putea compara ISO 200 dela TrueZoom cu ISO 1600 de la Nikon D90), dar cred că este un lucru firesc având în vedere dimensiunea redusă a senzorului. În schimb detaliile sunt în cele mai multe cazuri foarte bune. În orice caz, odată ce te obișnuiești cu particularitățile acestor fișiere, îți va fi ușor să scoți tot ce e mai bun din ele la post-procesare. Apropos de asta, eu am folosit Photoshop CC și, în afară de faptul că nu am găsit suport pentru corecția automată a distorsiunilor, aberațiilor cromatice, vignetării, nu am avut nici o problemă.
Un lucru demn de menționat este faptul că acest mod vine însoțit în pachet de o husă de transport dintr-un material semidur cu textură ușor catifelată, în care pot încăpea fie doar mod-ul fie mod-ul atașat la Moto Z.
Sunt voci care spun că și-ar fi dorit ca acest mod să fi avut un senzor (propriu) de dimensiuni mai mari, chiar dacă asta ar fi însemnat ca zoom-ul să nu mai fie atât de generos.

Următorul mod cel mai folosit din cele primite alături de Moto Z, a fost JBL SoundBoost. Mă așteptam să sune altfel față de ce am mai testat până acum și, evident, față de difuzorul integrat al telefonului, dar nu mă așteptam ca acest mod să sune chiar așa de bine, cu un sunet stereo foarte bine definit și puternic pentru dimensiunile sale. Ca să vă faceți o idee, cei 6Wati(2x3) ai lui SoundBoost sunt suficienți pentru o mică petrecere în casă sau pentru a vă face vecinii să vă bată în țeavă sau la ușă. Frecvențele sunt redate destul de echilibrat cu un accent pe înalte și bass.
Spre deosebire de TrueZoom, acest mod are acumulator propriu de 1000mAh și se poate încărca fie atașat la smartphone (când acesta este conectat la o sursă de încărcare), fie direct prin portul propriu USB-C.
Autonomia sa este de până la 10 ore și poate „împrumuta” din energia sa și lui Moto Z la nevoie.

Proiectorul Moto InstaShare s-a bucurat și el de apreciere, mai ales din partea fiicei mele, care a fost foarte bucuroasă să își vadă personajele preferate pe perete. Și eu am fost încântat de ceea ce se vedea pe perete atunci când „răsfoiam” printre fotografiile realizate cu Moto Z și Hasselblad TrueZoom sau când urmăream diverse clipuri de pe youtube. Deși are o rezoluție de numai 854x480 pixeli (480p), imaginile proiectate nu mi-au dat niciodată senzația că duc lipsă de claritate sau detalii. Dimensiunile proiecției sunt în strânsă legătură cu distanța de la care sunt proiectate, însă cu cât distanța este mai mare cu atât luminozitatea va fi mai scăzută. Oricum de cele mai multe ori peretele pe care se proiecta se dovedea insuficient pentru proiecție în măsura în care se proiecta dinspre peretele opus. Cu InstaShare-ul poziționat undeva la jumătatea camerei, imaginea acoperea aproape întreg peretele și ceea ce mi s-a părut foarte tare este faptul că proiectorul autoreglează aspectul imaginii astfel încât să vezi mereu un dreptunghi și nu un trapez.
Și acest mod are acumulator propriu de 1100mAh, însă cu o autonomie de până la 60 de minute, de înțeles având în vedere consumul mare de energie de care are nevoie lampa proiectorului. De altfel cred că este și o măsură de protecție a acestei lămpi, care, deși este răcită cu ajutorul unui ventilator inclus în mod, degajă destul de multă căldură în condițiile unor proiecții îndelungate.
Încărcarea se face, ca și la SoundBoost, fie prin telefon, fie prin portul propriu USB-C.
Mod-ul are un buton de pornire/oprire și o rotiță cu ajutorul cărei se reglează claritatea imagii, ambele poziționate de-o parte și de alta a lentilei proiectorului.
N-am apucat să văd nici un film cu el, însă am văzut o bucată din meciul România-Polonia și am fost plăcut impresionat de calitatea imaginii. Mi-ar fi plăcut ca mod-ul JBL să fi avut și modul Bluetooth, astfel încât să poată fi conectat la telefon și în acest mod, facând împreună cu proiectorul o echipă redutabilă, capabilă să creeze o experiență multimedia unică.

Pe lângă aceste mod-uri, mai există, cel puțin oficial, Incipio offGRID Power Pack, practic o baterie suplimentară pentru Moto Z, Moto Z Play sau Moto Z Force, cu o capacitate de 2220 mAh și opțiune de încărcare wireless. Conform producătorului acest mod poate prelungi autonomia telefonului la care este atașat cu până la 22 de ore.
În albumul de pe Flickr veți găsi mai multe fotografii realizate atât cu Moto Z cât și cu mod-ul Hasselblad, plus un test ISO cu cele 2.

De asemeni, în link-ul acesta veți regăsi majoritatea fotografiilor și clipurilor video postate pe contul personal de Facebook pe durata testului.

Prețuri
La momentul publicării acestui review, Moto Z costa sub 2000 de lei la Altex.
Tot acolo, Moto Z și JBL Sound Boost puteau fi achiziționate împreună pentru 2006 lei.
Cel mai accesibil dintre moduri - JBL Sound Boost poate fi achiziționat cu 229 lei, iar mod-ul Hasselblad a fost disponibil la prețul promoțional de 799 lei, însă stocul era epuizat. Era disponibil la eMag în stoc limitat la 1129 lei. Modulul Insta-Share costa și el undeva în jur de 1200 lei, așadar prețuri destul de tentante având în vedere că, la lansare, acestea erau mult mai mari.


Concluzii
Moto Z a fost primul device de la Motorola pe care am pus mâna după o lungă perioadă de timp și asta pentru că, după cum aminteam la început, specificațiile și modularitatea sa m-au făcut să-mi doresc foarte mult să îl testez.
Este evident că majoritatea smartphone-urilor din ultima perioadă au camere foto și specificații bune, dar e la fel de evident că Moto Z vrea să stabilească noi standarde în domeniu (dacă nu a făcut-o deja) fie direct, fie prin intermediul mod-urilor.
Pe mine m-a convins de capacitățile sale suficient încât să îl pun cu prioritate în whislist, iar dacă și pe voi v-a convins fie direct, fie prin intermediul acestui review, aștept să îmi împărtășiți părerea voastră în comentarii.
Dacă ar fi să mă gândesc repede la ce-i lipsește lui Moto Z, aș zice led-ul pentru notificări, dar nu cred că ăsta poate fi considerat un minus, în condițiile în care smartphone-ul are o sumedenie de gesturi prin care poți avea acces rapid la toate lucrurile importante. I-ar mai lipsi, poate, rezistența la apă, însă, la dimensiunile sale, cred că ar fi fost greu de realizat și, până la urmă, poate fi un aspect care nu interesează pe toată lumea.
Oricum Lenovo pregătește noi surprize în viitorul apropiat, despre care veți afla detalii, în curând aici.
Până atunci spor la fotografiat și concedii plăcute!