vineri, 9 septembrie 2011

Oda Muntelui


Dupa cum remarcam si cu alt prilej, locurile incantatoare si frumoase sunt, de cele mai multe ori, foarte aproape de noi. Numai ca, dat fiind trendul actual, care ne impinge fie la mare, fie pe Valea Prahovei, uitam sa ne bucuram de ceea ce avem langa noi si alergam cu mari sperante catre destinatiile sus-amintite.

Fara sa ignoram cumva imprejurimile, ci mai degraba din lipsa de timp, am reusit sa ajungem week-end-ul trecut pe Masivul Rarau din judetul Suceava, un munte spectaculos, plin de peisaje unice si de viata spirituala intensa.
Traseul ales a fost prin Dorna Arini-Chiril si apoi urcusul catre Cabana Rarau. Drumul catre varf, desi anevoios, l-am parcurs fara probleme cu un vehicul obisnuit, bucurandu-ne de ceea ce ne oferea natura la fiecare intoarcere a privirii. Undeva la jumatatea drumului, ne-am abatut la Manastirea Rarau cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", unde, de altfel, am si innoptat, cu gandul ca in zorii zilei urmatoare sa pornim catre Cabana Rarau si catre Pietrele Doamnei. Asa s-a si intamplat, iar a doua zi la fix ora 8 eram la cabana.
Sentimentul pe care ti-l da un astfel de munte este unic - te simti neinsemnat fata de stancile parca strategic asezate, ce se inalta semet in fata ochilor tai. Acestea erau Pietrele Domanei.
Cu o asemenea priveliste in fata, am luat la pas cararile ce duceau catre varf, urmand cu strictete marcajele. Privelisti si mai impunatoare si peisaje de neimaginat ni se descopereau pe masura ce inaintam. Cand mergi pe un astfel de traseu pierzi notiunea timpului, pentru ca nu poti sa nu te opresti ca sa admiri pe indelete frumusetile locului.
Dupa 3 ore de cutreierat pe munte, ne-am intors la masina cu plamanii plini de aer curat si cu sufletele pline de bucurie. Am plecat urmand alt traseu de data asta, prin Pojorata, pe o sosea proaspat asfaltata din fonduri europene. Ca sa va dati seama cam cat de buna e soseaua, aflati ca la un moment dat a trebuit sa ne oprim pentru ca se incisesera foarte tare franele de la incetinirile bruste pentru a intra in siguranta in viraje. Odata ajunsi in Pojorata am urmat drumul european catre SUCEAVA, bucurosi de un week-end reusit petrecut in familie.


Niciun comentariu: