Megane Sedan 1.3 Tce

În urmă cu 2 ani aveam ocazia să testez pentru prima dată noul Megane (4), disponibil atunci la Darex Auto Suceava în variantă sedan, echipat cu clasicul 1.5 dCi cuplat la o cutie automată.
Anul trecut am primit la test și varianta hatchback a lui Megane, de data asta propulsat de un motor pe benzină - 1.2 Tce de 130 CP, cuplat la o cutie manuală în 6 rapoarte.
În fine, în iunie anul acesta, „am pus mâna” pe o combinație dintre cele 2 varinate anterioare - un sedan pe benzină, cu cutie automată. Motorul îl știam deja de la Duster -1.3 Tce (deși în cazul ăsta avea cu 10 cai mai puțin), iar cutia era aceeași de pe varianta de acum 2 ani.
Feeling-ul a fost unul plăcut, susținut fiind de comfortul oferit și dinamica motorului în combinație cu cutia.
Mai multe vă povestesc în review-ul de mai jos, completat de câteva wallpapere din timpul testului.
 

Cel mai tare Duster

 Nu știu dacă vă amintiți, dar cu noul Duster spărgeam gheața în ceea ce privește review-urile video acum 1 an și jumătate. De atunci am filmat și analizat ceva mașini și nu numai, iar într-un week-end din mai am avut ocazia să testez din nou un Duster, dar nu orice fel de Duster ci cel mai puternic Duster de serie din istorie, care este totodată și cea mai puernică Dacie de serie de până acum.

   După cum ați ghicit probabil este vorba de un exemplar al suv-ului autohton propulsat de noul motor supraalimentat pe benzină - 1.3 Tce de 150CP.
Detaliile le-am dezbătut în review-ul de mai jos.

Mic, dar nervos - Clio 4 Facelift 0.9 TCe

Dacă în urmă cu ceva timp, producătorii auto se străduiau să obțină performanțe cât mai bune din motoare aspirate de litraj relativ mic, acum aceeși producători se străduiesc să facă același lucru dar cu motoare mult mai mici și, neapărat, cu turbină. Turbina nu mai e demult o componentă nouă în peisaj, dar nu cred că se gândea foarte multă lume că vom ajunge să conducem mașini, chiar din clasa medie, dotate cu motoare de 1 litru.

Primul ”motoraș” de acest gen pe care am avut ocazia să îl testez a fost 0.9 TCe de la Renault, ce echipa la vremea lansării și un Sandero pe care l-am testat atunci. Deși drive-test-ul a fost scurt, am avut posibilitatea să îmi fac o părere sumară despre acest motor.

La distanță de 7 ani de acest moment, am avut ocazia să cunosc mai bine acest motor, ușor revizuit, de data asta pe un Clio 4 facelift, în nivelul de echipare Intens.

De altfel așa a fost și experiența avută cu această mașină dacă ar fi să o descriu într-un singur cuvânt.

Cu Clio 4 am făcut cunoștință în toamna lui 2012, după ce l-am tot admirat în prealabil în fotografiile de prezentare. Încă de atunci l-am desemnat drept cel mai frumos Clio de până acum și, cu siguranță, una dintre cele mai arătose mașini din clasa mini. Îmi păstrez părerea și acum, la 7 ani distanță, mai ales că facelift-ul arată și mai bine.

Așadar nu o să insist pea mult pe aspectul exterior, pentru că nu sunt modificări majore ci mai degrabă de detaliu; o să punctez doar lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult. Printre ele se numără farurile, care, în acest nivel de echipare, încorporeză luminile de zi, sub forma literei C, la fel ca la Megane, Captur sau Talisman. Tot datorită nivelului de echipare (Intens) mașina este dotată cu faruri full Led Pure Vision, despre care o să vă povestesc imediat.

Per total se vede că mașina arată mai bine, cu un aer mai sportiv, având mici revizuiri acolo unde a fost cazul.

Interiorul a fost și el proiectat mai atent, păstrând mare parte din elementele versiunii anterioare. Mi-au atras atenția și mi-au plăcut în același timp scaunele, care seamănă destul de mult cu cele ale Kadjar-ului testat anul trecut, fiind foarte bine profilate, iar combinația de piele ecologică cu textil arată foarte bine.
Plasticele inspiră calitate și sunt plăcute la atingere, doar anumite porțiunide pe bord și fețele de uși sunt mai dure. Cotiera pentru locurile din față, deși mică, asigură un suport suficient cel puțin pentru șofer, făcând echipă bună cu suportul pentru braț de pe uși.
În spate se stă bine, însă nu va fi tocmai ușor de călătorit pentru 3 persoane acolo, mai ales că și tunelul median este destul de înalt.

Sistemul multimedia este, ca și la varianta anterioară a lui Clio, un Media Nav Evolution de 7 inchi cu navigație (cam greu de folosit la primul contact), radio, bluetooth și suport multimedia. Am folosit în special componenta audio a sistemului (radio, muzică de pe telefon), care se aude foarte bine, peste medie aș zice, deși difuzoarele erau cele standard pentru echiparea specifică versiunii și nu BOSE (disponibile ca opțiune).

Probabil din rațiuni financiare, modelul testat nu avea oglinda interioara electrocromă (disponibilă doar în cadrul unor pachete opționale), iar comanda pentru geamurile electrice (toate 4) avea impuls doar pentru partea șoferului.

Deși conduc zilnic un sedan cu portbagaj de 500 și un pic de litri, prin comparație, nu mi s-a părut că portbagajul lui Clio este mic, ci, dimpotrivă, destul de spațios pentru dimensiunile și clasa mașinii. Cei fix 300 de litri (sau 230 în cazul în care optezi ptr opțiunea BOSE) pot găzdui ceva bagaje de vacanță, însă familiile cu copii vor aprecia mai mult portbagajul variantei break. Gura de încărcare este suficient de mare, iar haionul are 2 mânere încastrate cu care îl poți închide de pe ce parte dorești.

Scriam mai sus că mi-au plăcut farurile cu care era dotat acest Clio - LED Pure Vision, care, la fel ca la Captur (cu același tip de faruri), nu au lupă (proiector), folosind doar oglinda pentru a proiecta lumina pe asfalt. Însă pentru că au fost special concepute pentru a fi folosite cu led-uri, sunt perfect legale și omologate.

Lumina proiectată este de un alb destul de puternic, însă nu la fel de uniform imprăștiată ca lumina unor faruri cu lupă și xenon sau led. Faza scurtă se aprinde instant la intensitate maximă (ca și faza lungă) și acoperă o buă suprafață din drum, parcă mai mult în fața mașinii decât în laterale. Reglajul farurilor pe înălțime se face manual, iar singura automatizare este cea dictată de senzorul de ploaie și lumină de pe parbriz, care va aprinde sau stinge faza scurtă în funcție de condițiile exterioare de iluminare.

Când condițiile meteo sunt bune, vei fi foarte încântat de treaba pe care o fac aceste faruri, însă în condiții mai puțin prielnice, situația va fi diferită, știut fiind faptul că lumina cu o temperatură de culoare mai ridicată (mai rece), de exemplu 5500-6000K, nu este la fel de utilă ca cea cu o temperatură mai caldă, de exemplu 4000-4300K în condiții cu vizibiliate redusă (de exemplu ploaie sau ceață).

Stopurile au o semnătură distinctă și se văd foarte bine noaptea.

Motor și performanțe
Deși nu este un motor nou și nici eu nu eram la primul contact cu el, asocierea lui 0.9 Tce de 90 de cai cu Clio mi s-a părut una inspirată, iar experiența cu această mașină m-a ajutat să îmi fac o părere cât mai cuprinzătoare despre el.
Pentru că în fiecare zi conduc o benzinară (cu motor aspirat) nu mi-a fost greu să mă adaptez cu motorul de pe acest Clio și am descoperit că îți oferă toată dinamica lui dacă îl ții sus în ture. Mi s-a părut că trage cel mai bine de la 3000 rpm în sus, iar când spun trage, chiar vorbesc serios. Cei 90 de cai și cei 140 de NM par mai mulți atunci când o ”calci” hotărât. N-am făcut un test de accelerație de la 0-100 km/h, dar vă pot spune sigur că motorul ăsta nu va dezamăgi în măsura în care va fi condus cum trebuie.

Cutia de viteze (manuală cu 5+1 rapoarte) se operează și schimbă ușor, cu treptele 1 și 5 ceva mai leneșe, dar cu 2,3 și 4 extrem de fâșnețe. Ca și la Sandero despre care vă povesteam mai sus, viteza a 5-a este cea în care dinamica motorului e ușor potolită, fiind nevoie de un schimb de la treapta a 4-a către a 5-a la turații mai ridicate decâ de obicei pentru a aigura o continuitate a cuplului.

Frânele, la fel ca la orice Renault, sunt ferme și de încredere. M-am convins de asta într-o situație de urgență reală, atunci când mașina m-a surprins cât de repede s-a oprit, deși avea anvelope de iarnă (afară fiind aproximativ 15 grade), iar pe puntea din spate are tamburi.

Consumul este și el un punct forte al acestei combinații (Clio + 0.9 Tce). Pe un parcurs de aproximativ 350km, 70% extraurban și 30% urban (în mare parte la ore de vârf) am reușit un consum combinat de 6.3 litri/100km, ceea ce e foarte bine având în vedere condițiile și stilul de condus (nu am mers deloc la consum). Desigur că se poate și mai bine grație funcțiilor Start-Stop și Eco.

Cred că v-ați dat seama că nu mi-am propus să iau la puricat fiecare detaliu al mașinii, întrucât este un model cunoscut, iar unele aspecte nu mai sunt o noutate pentru mulți. Am încercat, în schimb, să punctez aspectele care mi-au plăcut cel mai mult l această mașină, pe care o puteți testa și voi la Darex Auto, dealer Dacia/Renault/Nissan pentru Suceava, Rădăuți și Botoșani, sau la dealer-ul vostru local.
Deocamdată atât despre Clio Facelift, 0.9 Tce. Data viitoare povestim despre o altă mașină interesantă, sau un alt gadget.
Până atunci, toate cele bune!

Povești de iarnă cu Lumix TZ200

 În ultima perioadă, pe lângă mașini, am tot testat echipament foto de la Panasonic, astfel încât am ajuns să cunosc acest sistem destul de bine. Mai întâi a fost GX-80, apoi G9, iar de curând am testat timp de 2 săptămâni TZ200, o compactă cu performanțe foarte bune.
Trebuie să mărturisec că înainte să testez personal sistemul Lumix, nu aveam o părere foarte bună despre el, dar asta se baza strict pe review-urile site-urilor pe care le urmăresc. Odată ce m-am familiarizat cu sistemul, mi-am schimbat părerea și am ajuns chiar să apreciez această marcă. Cel mai mult mi-a plăcut G9, până nu demult vârful de gamă al seriei Lumix, o cameră cu funcții și performanțe ce o situează în liga ”celor mari”.
  Acum, însă, haideți să vă povestesc despre camera din titlul acestei postări - Lumix TZ200.
După cum menționam mai sus vorbim de o compactă premium de la Panasonic, cu preț și performanțe de mirrorless.
Încă de la primul contact am avut un sentiment de deja-vu în ceea ce privește meniul și poziționarea butoanelor; sunt foarte asemănătoare cu cele ale lui GX-80, o cameră cu care am avut posibilitatea să mă joc mai mult și, astfel, să surprind câteva cadre de excepție.
Așadar, obișnuit fiind cu meniul și comenzile, mi-a fost foarte ușor să găsesc setările de care aveam nevoie, iar asta m-a ajutat foarte mult în utilizare. Cu toate astea cred că nu aș fi avut prea multe probleme de acomodare nici dacă aș fi fost la primul contact cu acest sistem.
Din punct de vedere estetic, Lumix TZ200, arată foarte bine, având corpul din metal cu finisaj satinat completat cu cauciuc pentru zonele de contact, care îl fac să stea bine în mână.

Butoanele și comenzile îți vor fi la îndemână după ce te obișnuiești cu poziționarea lor, dar mai ales după ce le personalizezi - pe spate ai 4 butoane cu funcții personalizabile plus inelul din jurul obiectivului, care de asemeni poate fi personalizat.
Conectica  fizică este minimalistă - camera oferind doar un port micro-USB, folosit (și) pentru încărcare, și un port mini-HDMI. Însă există conexiune wireless, prin care poți accesa și controla camera prin aplicația Panasonic Image App.
Un minus al părții exterioare poate fi considerat display-ul, care deși are comenzi tactile,o rezoluție bună și culori naturale, nu este mobil/rabatabil. Asta l-ar putea face greu de utilizat în anumite situații în care altminteri s-ar descurca foarte bine datorită dimensiunilor.
Pentru cei care simt nevoia să ducă aparatul la ochi, TZ200 are, la fel ca și TZ100, un vizor electronic, cu o rezoluție mai mare în acest caz (2,3Mp)și un factor de magnificare, de asemeni mai mare, de 0.53x. Este un vizor mai mult decât decent  care ajută atunci când vrei să te asiguri că ai cele mai bune detalii în cadrul pe care urmează să îl imortalizezi.

Pentru a imortaliza cadre de calitate, ai nevoie de o optică de calitate, iar TZ200 nu duce lipsă de așa ceva. Obiectivul cu un zoom de 15x și optică Leica este format din 13 elemente în 11 grupuri, asigurând o calitate bună a imaginii pe toată plaja focală. Totuși există și un minus - datorită diafragmei cuprinsă între F3.3 și F6.3, obiectivul nu are un bokeh foarte pronunțat, iar în condiții de lumină scăzută va avea nevoie de o creștere a valorii ISO, în special când se folosește o focală mai mare. Foarte probabil valorile diafragmei au legătură cu focala și dimensiunile obiectivului.
Blitzul, deși are dimensiuni reduse, asigură suficientă lumină pentru subiectele aflate la distanțe mici și medii. În plus, se poate orienta și în plan vertical pentru o iluminare uniformă.
Calitatea imaginii mi s-a părut foarte bună având în vedere dimensiunile senzorului. Totuși acesta își arată limitele în lumină slabă și la valori ISO ridicate. În rest, la lumina zilei, fotografiile au o calitate foarte bună (atât RAW cât și JPEG), ce cu greu trădează dimensiunea senzorului.
N-am fimat foarte mult cu această cameră, însă din scurtele teste realizate am observat că detaliile sunt foarte bune atât în Full HD cât și în 4K.
Sistemul de focalizare își face treaba foarte bine pe toată plaja focală atâta timp cât lumina e suficientă. În lumină slabă însă mai dă rateuri, dar e o situație des întâlnită la acest tip de focalizare.
Bateria o consider satisfăcătoare pentru o utilizare moderată, însă la o utilizare intensă (foto+video) s-ar putea să nu ducă o zi întreagă. La urma urmei, compactele sunt ”renumite” pentru autonomia scăzută, dar nu trebuie să uităm că mare parte din energie se scurge la folosirea zoom-ului. Bateria lui TZ200 , aceeași cu a lui TZ100, ”ține” conform standardelor CIPA până la 370 de cadre (versus 300 la TZ100). N-am ținut o evidență a lor, dar pot spune că bateria se descărca într-un ritm normal în funcție de utilizare.

   În încheiere, pot spune despre TZ200 de la Panasonic că este o cameră versatilă cu un IQ bun, fiind potrivită în special pentru vacanțe și călătorii, dar și pentru utilizare zilnică sau vlogging. Personal nu aș avea o problemă foarte mare dacă aș folosi doar această cameră. Rămâne, însă, de depăsit un detaliu important - prețul. La momentul scrierii acestui review, TZ200 costa în România între aproximativ 3000 și 3500 ron.

Postez mai jos câteva dintre fotografiile realizate în timpul testului cu Lumix TZ200 de la Panasonic România