joi, 27 iulie 2017

Prin Bucovina cu Captur și Koleos

Experiența personală cu mașinile franțuzești a fost una plăcută și în mare parte a avut legătură cu Renault. Deși nu am deținut până acum vreo mașină a constructorului francez, am condus câteva, iar în altele am fost pasager. Toate aceste experiențe, dar și aspecte legate de estetică și dinamică, m-au determinat să includ pe lista scurtă a ultimei achiziții auto și 2 modele de la Renault (Megane și Scenic). Deocamdată n-a fost să fie Renault, dar mașinile constructorului francez sunt în continuare în atenția mea. Și asta mai ales datorită părerilor conturate de-a lungul timpului în desele sesiuni de drive-test.
La Darex Auto Suceava am găsit mereu o echipă prietenoasă și deschisă, astfel încât fiecare drive-test a fost o experiență plăcută.
Primul drive-test făcut la Darex Auto de care îmi aduc aminte a fost cu Megane 3, undeva prin 2008-2009, urmând apoi alte modele. Cel mai aproape de suflet mi-au rămas Clio 3 și Captur, modele care se pliau cel mai bine, la vremea apariției, cu nevoile mele.
Cu Captur (facelift) am avut ocazia să mă reîntâlnesc luna trecută în cadrul unui scurt test-drive, urmat de o sesiune foto, alături de noul Koleos.
Pentru că despre Captur îmi făcusem deja o impresie de data trecută, am ales să testez prima dată noul Koleos, vârful de lance al noii game Renault, ajuns la generația a 2-a.
Nu este un secret că vechiul Koleos n-a fost cel mai apreciat SUV, în special datorită aspectului, însă lucrurile s-au schimbat radical în cazul noii versiuni, care se încadrează în noua linie de design a Renault.



NOUL KOLEOS

Prezentat pentru prima dată în primăvara acestui an la Beijing, Noul Koleos poate fi comandat momentan în România doar cu motorizarea diesel Energy dCi de 2 litri și 175 de cai (380NM cuplu), cuplată la o transmisie automată de tip CVT cu 7+1 trepte denumită X-TRONIC. Se poate alege doar tipul de tracțiune (4x2 sau 4x4) și, evident, nivelul de echipare. Nu este exclus ca, în scurtă vreme, să aflăm că gama de motorizări va fi completată cu alte propulsoare, cunoscute sau nu.
Modelul de test ajuns la Darex Suceava și pus la dispoziție pentru drive-test era cu nivelul de echipare INTENS, adică vârful de gamă pentru acest model, plus unele opționale. Dintre dotările pe care le-am remarcat au fost : tracțiunea integrală, jantele de aliaj de 19”, farurile full LED Pure Vision, avertizor pentru depășirea benzii de rulare, scaunele față îmbrăcate în piele, încălzite și ventilate, climatizarea automată pe 2 zone sau sistemul multimedia R-Link2 cu navigație și ecran tactil de 8,7 inchi.

EXTERIOR

După cum aminteam mai devreme, noul Koleos păstrează linia de design Renault lansată odată cu noul Talisman. Cu toate acestea, SUV-ul francez are identitatea și farmecul său, lucruri pe care le remarci de fiecare dată când îl vezi.

Partea frontală este dominată de farurile full LED, unite de o generoasă grilă cromată dominată de sigla mărcii. De la emblemă și de la faruri pornesc, de altfel și liniile capotei, menite să evidențieze și mai mult trăsăturile mașinii. Tot de la faruri (mai precis din colțurile lor) pornesc pe aripile laterale câte un bandou cromat, ce se termină pe marginea portierelor față cu niște ornamente ce duc cu gândul la niște prize de aer. Geamurile laterale cu tentă închisă (mai accentuată pe spate) sunt și ele încadrate de bandouri cromate, iar în partea de jos a portierelor se regăsesc bandourile de protecție din plastic negru lucios completate cu elemente cromate. Acestea vor fi ceva mai greu de păstrat în starea inițială mai ales dacă se va merge mult prin off-road.
Pragurile și pasajele roților sunt și ele „îmbrăcate” în ornamente de plastic cu rol protector și decorativ, aspect ce ține, până la urmă de segmentul din care face parte și Koleos.
Semnalizările laterale au de asemeni tehnologie led și sunt poziționate în partea de jos a oglinzilor exterioare.

Din spate Koleos arată ca un Megane cu mușchi - mai înalt și mai lat, dar, iarăși, acest lucru nu îi răpește din personalitate. Stopurile mari, care aproape că se unesc în dreptul emblemei, vor crea cu siguranță o semnătură nocturnă inconfundabilă, mai ales datorită luminilor cu led, iar ziua vor arăta foarte bine completate de gurile de evacuare cromate.
Bare spate ocupă o bună parte din lateralele mașinii, iar în partea de jos este continuată cu un spoiler de culoare închisă, care încorporează lampa pentru ceață și senzorii de parcare.
Plafonul este încadrat de 2 bare longitudinale din aluminiu.

 

 

INTERIORUL

Ca și la exterior, la interior noul Koleos te încântă de la primul contact, atât vizual cât și senzorial.
Pentru mine, scaunele față contează foarte mult atunci când aleg o mașină, pentru că de ele depinde confortul deplasărilor (mai ales al celor mai lungi). La Koleos am întâlnit un set de scaune parcă făcute pentru mine : cu design sportiv, foarte confortabile și cu susținere laterală foarte bine definită. Chiar dacă sunt îmbrăcate în piele, cel puțin scaunele față ar trebui să nu îți dea bătăi de cap nici vara și nici iarna, pentru că, la acest nivel de echipare, acestea sunt atât încălzite cât și ventilate, iar reglajul lor se face electric.
Mi-au mai plăcut, de asemeni volanul, cu o priză foarte bună, de asemeni îmbrăcat în piele neagră, dar și multitudinea de „ajutoare”(senzori, camere) pe care le are noul Koleos ca să-ți facă experiența șofatului foarte plăcută și facilă.



ȚINUTA DE DRUM

Deși până acum am fost doar pasager în SUV-uri sau Crossovere, mi-am putut face o părere generală despre comportamentul lor, atât pe asfalt cât și în afara lui, și pot spune despre Koleos că se comportă exemplar în ambele situații. Suspensiile sunt orientate mai mult spre confort decât spre sportivitate, astfel încât virajele abordate la limită sau manevrele buște la viteze mari ar fi bine să fie evitate. Totuși ăsta e un aspect la care oricine își cumpără o astfel de mașină ar trebui să se aștepte, pentru că nu poți avea aceleași pretenții ca la o compactă de la un crossover de peste 1800 kg și cu garda la sol mult mai mare față de o mașină obișnuită.

MOTOR și CUTIE

Motorul „trage” destul de bine, iar cutia X-Tronic schimbă atunci când trebuie în funcție de situație, ducând Koleos-ul până la 100km/h în mai puțin de 10 secunde și asigurându-i un consum decent în măsura în care se abordează un stil de condus normal.
Ar fi irelevant să vă spun care era consumul afișat de computerul modelului de test, pentru că niciodată mașinile pentru drive-test nu vor avea cele mai mici consumuri. Plus că un consum real se va putea afla după câteva mii de kilometri parcurși, când motorul își va intra în parametri și va oferi maximul de performanță.

SIGURANȚĂ

La acest capitol Renault stă bine de foarte multă vreme, dovadă fiind rezultatele obținute la testele de siguranță activă și pasivă. Nu face excepție nici Koleos (deși încă nu a fost testat de forurile specializate) care, chiar și în varianta de bază, oferă toate dotările necesare pentru maxim de siguranță : ABS cu asistență la frânarea de urgență, ESP cu asistență la pornirea în rampă, airbaguri frontale, laterale față-spate și tip cortină.

CONCLUZII

Noul Koleos este cu siguranță „un SUV pursânge”, așa cum este descris pe site-ul producătorului, iar de asta te convingi de la prima vedere. E o mașină pe care îți dorești să o conduci măcar o dată într-un concediu, dacă nu chiar să o cumperi. Prețurile, la momentul scrierii acestui review, pornesc de la 30.500 de euro pentru varianta de bază - Life, iar pentru 7000 de euro în plus poți comanda versiunea de top - Intens. Există și o variantă intermediară  - Zen, cu prețuri de la 33.500 de euro. La oricare dintre aceste variante de echipare se pot adăuga opționalele disponibile.
Da, este disponibilă doar o singură motorizare, diesel, dar cred că este cea mai potrivită pentru acest model, putând crea un bun raport între performanțe și consum.
Este de așteptat ca în viitorul apropiat să vedem în oferta Renault și alte motorizări și, eventual, transmisii, iar când se va întâmpla acest lucru, voi reveni cu detalii și impresii.
Până atunci vă recomand să mergeți la dealerii din orașul vostru pentru a testa noul Koleos, iar după aștept impresiile aici, în comentarii.




NOUL CAPTUR

Cu Captur am făcut cunoștință prima dată în urmă cu exact 4 ani, când testam tot de la Darex Suceava, ceea ce la vremea respectivă mi s-a părut o apariție foarte interesantă. Și asta pentru că era exact genul de mașină pe care îl puteai folosi atât în viața de zi cu zi cât și la micile ieșiri pe coclauri.
Mi-au plăcut încă de atunci felul cum se conduce și ținuta de drum, iar noul Captur, lansat în martie anul acesta la Salonul Auto de la Geneva, nu a făcut decât să confirme acest lucru.
În cei 4 ani de la lansare, Captur și-a câștigat poziția de cel mai bine vândut crossover de clasă B din Europa, iar facelift-ul de anul acesta are toate șansele să continue tradiția.

EXTERIOR

Noul Captur păstrează într-o foarte mare măsură liniile și trăsăturile vechiului model, facelift-ul aducând doar mici modificări de ordin estetic atât la exterior cât și la interior. Dar pentru că vorbim despre exterior, prima dată mi-au atras atenția farurile full led Pure Vision (disponibile cu echiparea de top Intens), dar și luminile de zi, tot cu led, în forma literei C, poziționate în jurul proiectoarelor de ceață. Modificări sunt și la grila frontală, care acum seamănă cu cea de la Kadjar, precum și la barele de protecție, care includ noi elemente de design.
Începând cu al doilea nivel de echipare (ZEN) noul Captur poate fi personalizat cu o gamă de peste 30 de combinații de culoare (mono sau bi-ton), dintre acestea 2 fiind noi - Atacama Orange și Ocean Blue, plu o culoare nouă pentru plafon - Platinum Gray. Personal prefer culorile bi-ton, care dau un plus de personalitate și originalitate mașinii.
Jantele sunt de 3 tipuri (4 variante) - un set de oțel de 16 inchi și 2 de aliaj de 16 și 17 inchi (acestea din urmă disponibile în 2 variante de culoare).
O noutate o reprezintă plafonul panoramic fix, disponibil ca opțiune doar pentru al 3-lea nivel de echipare și doar în varianta cu 2 nuanțe de culoare. Gândiți-vă cum ar fi să mergeți cu un Captur echipat cu o astfel de opțiune prin Cheile Bicazului, de exemplu ...




INTERIOR 

Nici aici modificările nu sunt majore, noul Captur venind cu materiale de o calitate mai bună, fețe de uși și scaune modificate, plafoniere cu led. În rest bordul mi s-a părut similar cu prima versiune, la fel și volanul (deși acum pare mai premium) sau sistemele de entertainment și climatizare.
Venind după testul cu Koleos, al cărui interior te copleșește cu confortul și eleganța sa, interiorul lui Captur mi s-a părut aproape sufocant (ca spațiu), dar m-am obișnuit cu el după ce mi-am reglat scaunul și am parcurs câțiva kilometri cu mașina.
Interiorul lui Captur inspiră libertate, tinerețe, nonconformism, fără însă a face rabat la confort. Practic ai la dispoziție strictul necesar și chiar mai mult decât atât (în funcție de versiune) pentru o călătorie confortabilă în orice condiții. Ca și la exterior, și interiorul poate fi personalizat într-o multitudine de combinații de culori și texturi.


ȚINUTA DE DRUM

... a noului Captur mi s-a părut mai sportivă față de cea a fratelui mai mare, Koleos și asta cu siguranță datorită dimensiunilor reduse și gărzii la sol mai mici. Totuși, nici de la el nu poți avea așteptări prea sportive, în condițiile în care suspensiile au fost gândite pentru a asigura maximul de confort atât pentru traficul urban cât și pentru cel extraurban (aici incluzând și drumurile neasfaltate).

MOTOR și CUTIE

Modelul de test era echipat cu deja celebrul 1.5 dCi de 90 cai și 220 NM, cuplat la o cutie manuală cu 5+1 rapoarte. În funcție de preferințe și buget același motor poate fi comandat și alături de o cutie automată cu dublu-ambreiaj, denumită EDC (disponibilă de la al 2-lea nivel de echipare - ZEN și doar în această variantă de putere a motorului 1.5 dCi). Mai sunt disponibile 2 motorizări pe benzină - 0.9 TCe de 90 CP și 1.2 TCe de 120 CP (disponibil atât cu transmisie manuală 6+1, cât și alături de cutia automată EDC), plus varianta de 110 CP a motorului 1.5 dCi (doar cu transmisie manuală 6+1).
Mi-a plăcut dinamica dCi-ului de 90 cp, care răspunde foarte bine la fiecare apăsare a pedalei de accelerație și oferă suficient cuplu pentru majoritatea situațiilor. Și asta cu prețul unui consum mixt declarat de doar 3,6 litri/100km. Computerul modelului testat afișa un consum de 5,6 litri/100km, dar cred că, mai ales dacă se va folosi cu precădere extraurban, acest motor poate oferi consumuri foarte aproape de cele oficiale.
Mi-ar fi plăcut să testez și un 1.2 TCe, dar, cel puțin la momentul respectiv, pentru test era disponibil doar motorul diesel.

SIGURANȚĂ

La acest capitol, Captur a demonstrat încă de la prima versiune că este o mașină sigură, obținând 5 stele la testele EuroNCap. Faceliftul păstrează tradiția, oferind încă din echiparea de bază sisteme de siguranță activă și pasivă suficiente : ABS+EBD și asistență la frânarea de urgență, ESC (sistem de control al stabilității), airbaguri frontale și laterale cap-torace, banchetă spate (locurile laterale) și scaun pasager cu sistem de prindere Isofix.

CONCLUZII

Deși nu aduce noutăți spectaculoase, noul Captur păstrează rețeta de succes lansată de Renault în urmă cu 4 ani. De altfel poate că nici nu era indicat ca producătorul francez să riște cu un model complet nou, atâta timp cât prima generație este încă apreciată și cumpărată. Ca și în cazul Dacia, Renault mizează în continuare la Captur pe aspectele practice, completându-le cu mici detalii menite să întărească și mai mult poziția modelului.
Primul și cel mai mic dintre crossoverele constructorului din Hexagon surprinde prin robustețe, dinamism și atitudine; o atitudine tinerească, care, însă, nu ține cont de vârstă.
Pentru mine, Captur este unul din crossoverele preferate, pentru că este suficient de compact ca să poate fi folosit cu ușurință în traficul urban, dar, în același timp, este și suficient de robust pentru a face față cu brio cerințelor unei familii cu spirit de aventură.
Apropos de situațiile în care va fi folosit noul Captur - pentru utilizare preponderent urbană recomand propulsoarele pe benzină (pentru că veți plăti ceva mai puțin la achiziție și veți avea o întreținere mai accesibilă, iar consumurile nu vor fi exagerate); pentru cei care au de parcurs distanțe medii și lungi zilnic, recomandările se îndreaptă către motorizarea diesel, cu un plus pentru varianta de 90 cp, care oferă unul din cele mai mici consumuri din segment.
Cel mai ieftin Captur facelift pornește de la 10.650 de euro cu TVA pentru varianta Life cu motorul 0.9TCe (preț valabil prin programul Rabla), iar cel mai scump poate trece lejer de 19.000 de euro în măsura în care este comandat în varianta de echipare Intens cu motorul 1.5 dCi de 90 cp și cutie automată EDC, plus ceva opționale (prețul de pornire al acestei versiuni în combinația amintită pornește de la 18.950 de euro cu TVA inclus).
Ca și în cazul lui Koleos, vă recomand să testați și voi noul Captur, iar, după, aștept părerile voastre aici.

În încheiere, vă dezvălui o mică parte dintr-un post viitor - o întâlnire în detaliu cu unul din crossoverele de la Renault.

Pe curând!

marți, 18 iulie 2017

Hello Moto ... Z !

De Motorola am auzit prima dată în liceu, prin '95-'96, când România era cuprinsă de febra comunicațiilor mobile, iar Motorola era printre principalii jucători de pe piață; până la urmă ei lansau primul telefon mobil cu mai bine de 20 de ani în urmă, în 1973.
Un model emblematic din aceea perioadă (anii '90) a fost fără îndoială StarTAC, pe care chiar mi l-am cumpărat la un moment dat, după mulți ani de la lansare, doar pentru că mi-am dorit să am unul. La scurtă vreme am cumpărat de la cineva un pager, tot Motorola, pe care, din cauza faptului că la noi a trecut prea repede vremea acestui tip de comunicații, l-am folosit pe post de ceas deșteptător.
Apropiindu-mă de prezent, în era smartphone-urilor, am văzut în Motorola un brand care și-a menținut poziția din piață cu device-uri originale, care au atras atenția.
Între timp Motorola și-a schimbat proprietarii, trecând sub tutela Google în 2011, iar din 2014 aflându-se în proprietatea companiei chineze Lenovo.
Cu toate că Lenovo are divizia proprie de smartphone-uri, compania a anunțat că vrea să păstreze identitatea Motorola și chiar să crească populariatea smartphone-urilor vândute sub conceptul/brandul Lenovo Moto.
Evident că fiecare smartphone/device e interesant și unic în felul său, însă, pentru mine, Moto Z a reprezentat un punct de referință. Specificațiile și oportunitățile pe care le oferă m-au făcut să mi-l doresc măcar pentru test. Asta s-a întâmplat cu sprijinul Lenovo România de la care am primit un Moto Z însoțit de mod-urile Hasselblad TrueZoom, JBL SoundBoost și InstaShare Projector.
Timp de aproape o lună am testat atât smartphone-ul cât și mod-urile, iar aspectul care m-a interesat cel mai mult a fost cel legat de fotografie.
Primul contact cu Moto Z a fost wow la propriu, având  senzația că țin în mână un ”display cu butoane” și asta datorită faptului că e foarte subțire (cel mai subțire smartphone premium din lume). Evident că după ce i-am pus bumper-ul și capacul de protecție de pe spate, n-am mai avut această senzație, simțindu-l aproape ca un smartphone normal din clasa sa.
Dar, hai să trecem la detalii :

Despre aspectul exterior am vorbit în parte, însă trebuie să mai adaug că Moto Z are o carcasă unibody cu înveliș metalic (inox+aluminiu) cu un finisaj premium, ce ”îmbracă” un display AMOLED generos  de 5.5” cu o rezoluție la fel de generoasă - 1440p (2560x1440 pixeli). După cum aflăm din descrierea de pe site-ul Lenovo România, carcasa lui Moto Z este realizată din aluminiu utilizat în industria militară și din oțel inoxidabil, ceea ce îl face foarte plăcut la atingere, dar și foarte ușor (136Gr). Atunci când îl ții în mână, doar dimensiunile îl trădează, pentru că, altfel, abia simți că îl ai.

 Tot la exterior nu ai cum să ratezi camera principală (posterioară), care n-a mai putut fi încorporată în carcasă datorită dimensiunilor (atât ale camerei cât și ale dispozitivului). Dar acest aspect nu cred că trebuie considerat un minus, mai ales că sunt smartphone-uri, chiar din aceeași clasă, dar cu ceva milimetri în plus la grosime, care au, de asemenea camerele posterioare ieșite în afara liniei carcasei. La Moto Z, aplicarea unuia din capacele posterioare disponibile, aduce totul la același nivel.
Tot pe spate, sub cameră, se observă logo-ul Moto, iar în partea de jos sunt poziționați conectorii pentru Moto mods și unul din cele patru microfoane cu care este dotat Moto Z. Pe toată partea posterioară se află un suport magnetic, care ajută la o bună fixare a modurilor sau capacelor de protecție.
Partea frontală este dominată de un înveliș de sticlă de tip Corning® Gorilla® Glass 4 în care își fac loc display-ul de 5.5”, apoi în partea de sus difuzorul, flancat în dreapta de camera frontală și led-ul acesteia în stânga, plus senzorii de proximitate și lumină ambientală. În partea de jos a display-ului este poziționat senzorul pentru amprentă, deasupra căruia se află inscripția moto,iar sub acesta descoperim alte 2 microfoane. Al 4-lea microfon îl regăsim pe rama superioară alături de slotul pentru SIM (nano) și cardul micro-SD (care suportă până la 2Tb).
Butoanele de volum  și power (care prezintă mici striații pentru a putea fi deosebit de celelalte) sunt amplasate în partea dreaptă a ramei laterale, iar în partea de jos se află portul USB-C. Cei care vor folosi căștile o vor putea face cu ajutorul adaptorului USB-C - jack 3.5mm inclus în pachet.

Acum hai să detaliem componentele principale.

Camera principală este cu siguranță cea care atrage atenția la Moto Z atât prin aspect cât și prin specificații. Fiind un flagship, Moto Z are și o cameră foto pe măsură - rezoluție de13 megapixeli, f1.8 diafragmă maximă, autofocus laser, blitz cu 2 led-uri color, stabilizare optică de imagine, întârziere zero la declanșare și video 4K(30fps) - asta ca să enumăr doar câteva dintre specificații. Din păcate camera principală a lui Moto Z nu suportă formatul RAW, însă acest format este disponibil odată ce se atașează mod-ul Hasselblad TrueZoom, despre care voi vorbi puțin mai târziu.
Există însă mod HDR (care poate fi selectat între Auto, Activat și Dezactivat) și un mod profesional, care permite utilizatorului să modifice, după preferințe, setări ale expunerii, ISO, balans de alb sau ale focusului.

Cel mai probabil, modul Auto va fi cel mai uzitat, pentru că, indiferent de condiții, camera lui Moto Z se va descurca onorabil și va furniza rezultate de apreciat, pentru că va alege în fiecare moment cel mai bun mod pentru condițiile de lumină existente. Și toate astea se petrec mai repede decât poți clipi.
Detaliile sunt foarte bune, cu mici pierderi în modul HDR, atât în condiții optime de lumină cât și in cele cu lumină scăzută. În astfel de situații (fotografii de noapte) camera va realiza 2 fotografii - cea mai bună fotografie și fotografia originală, iar rezultatele sunt, uneori, uluitoare. Se pare că nu întotdeuna dimensiunea senzorului contează, ci algoritmii cu care lucrează softul camerei.
Un dezavantaj al camerei lui Moto Z, din punctul meu de vedere, este că focusul în modul macro este limitat la o distanță ceva mai mare de subiect față de ce am mai testat până acum (Lenovo C2 Power de exemplu).Situația se regăsește, de altfel, și la Moto G5 Plus, despre care voi vorbi într-un post viitor. Dar, din nou, atașând mod-ul Hasselblad TrueZoom se rezolvă și acest inconvenient.
Moto Z sample
Sample full-size realizat cu Moto Z în modul auto.

Modul HDR recuperează unele detalii din zonele întunecate și cele cu lumină puternică, în funcție de cât de mare este diferența dintre acestea, și, de cele mai multe ori, furnizeză rezultate foarte bune. Este un mod pe care l-am folosit în special la peisaje, pentru că m-a scutit de mult timp alocat prelucrării ulterioare.
Moto Z HDR sample
HDR tras cu Moto Z
În modul profesional am fotografiat mai mult pentru a testa limitele ISO și pentru a încerca unele expuneri lungi. Cu expunerile lungi nu prea mi-a iesșit pentru că softul camerei lui Moto Z permite o expunere maximă de 1/2 secunde, care nu ajută prea mult noaptea chiar ridicând ISO la valoarea maximă, dar compensează cu expunerea minimă de 1/6000.
Moto Z with Hasselblad TrueZoom long exposure sample
Expunere de 4 secunde trasă cu Moto Z și Hasselblad TrueZoom
Modul Panoramic (panoramă) permite utilizatorului să capteze imagini de acest fel în orice direcție sus, jos, stânga, dreapta. Fotografiile realizate în acest mod mi s-au părut foarte reușite, cu detalii și tonuri bune. Am remarcat mici probleme la îmbinarea unor elemente din cadru, dar cred că sunt lucruri normale la acest gen de fotografie, mai ales când nu se respectă perfect linia indicată de aplicația camerei.

Moto Z Panorama Sample

Nici la capitolul video, Moto Z nu dezamăgește, putând filma la o rezoluție maximă de 3840x2160 (4K UHD) 30 fps sau Full HD la 60fps, inclusiv în modul HDR. De asemeni există mod dedicat slow-motion, însă rezoluția scade la 720p, dar cu 120 fps. În cadrul acestui mod se poate alege porțiunea din filmare care să fie redată cu încetinitorul (probabil la 30fps).

Camera frontală, deși are mai puțin de jumătate din pixelii celei principale (5MP) , reușește să ofere rezultate de apreciat în orice condiții de lumină, având o deschidere maximă a diafragmei de f2.2. Chiar dacă Moto Z are blitz led și pentru camera frontală, acesta va fi folosit doar în condiții extreme, poate și pentru că ISO-ul poate fi ridicat până la valoarea de 3200 (cu rezultate acceptabile).
Și la această cameră regăsim aproape aceleași moduri ca și la camera principală, mai puțin modul panoramic, plus, evident, beauty mode. Unghiul de cuprindere este larg, așa că rar vei avea nevoie de un selfie-stick pentru o poză de grup.
Detaliile camerei frontale (cu beauty mode dezactivat) le situez peste media segmentului și chiar peste mulți dintre concurenții direcți ai lui Moto Z.
Filmările se pot face la o rezoluție maximă Full HD (1080p) și 30 fps sau 720p pentru slow-motion.
Ca să vezi cât de bună e camera frontală a unui telefon, arată-i o fotografie făcută cu el unei femei. Pentru că femeile sunt cei mai buni critici la acest capitol, iar Moto Z a fost apreciat în unanimitate atât de soția mea cât și de către colegele mele.

Bun ... am văzut că Moto Z face fotografii frumoase, dar haideți să vă spun câteva lucruri și despre display, cel pe care examinăm fotografiile, fie personale, fie cele de pe rețelele de socializare. Când am pus mâna prima dată pe un Moto Z (înainte să îl primesc pe cel de test) am avut senzația că display-ul este de tip IPS, datorită culorilor naturale și contrastului normal. Dar nu e așa, Moto Z este dotat cu un display AMOLED de 5.5”cu o rezoluție Quad HD de 2560x1440 pixeli, rezultând astfel o densitate de 535 ppi. Poate că nu are culori la fel de vibrante și contrast atât de puternic ca alte smartphone-uri din categoria sa care au un panel AMOLED, dar, din punctul meu de vedere, display-ul lui Moto Z este unul corect, mai ales pentru cei care vor să vadă fotografiile cât mai aproape de realitate.

Luminozitatea este suficient de puternică pentru zilele însorite, iar albul și negrul sunt redate corect. Pentru cei care vor culori mai saturate și contrast mai ridicat există un mod de culoare intens, care poate fi activat din setări.
Protecția display-ului este asigurată, după cum spuneam, de un strat Gorilla Glass 4, iar în test-ul multi-touch, Moto Z a arătat că poate suporta maxim 10 atingeri simultane ale ecranului.

Despre baterie  nu vă pot spune mare lucru pentru că în perioada de test am folosit Moto Z exclusiv pentru fotografii, time-lapse-uri, prelucrare foto și social-media. Adică intensiv. Asta a determinat ca uneori telefonul să nu apuce o zi întreagă între încărcări. Totuși cei 2600 mAh ai bateriei (nedetașabilă) sunt suficienți pentru o zi de utilizare obișnuită, iar atunci când rămâi fără baterie într-un moment important, funcția Turbo-Power ajută ca la o încărcare de doar 15 minute să se prelungească durata de utilizare cu până la 6 ore. Oricum, o încărcare completă durează puțin peste o oră, așa că nu cred că vor fi probleme din punctul ăsta de vedere. Evident că există mod de economisire al energiei pentru situațiile când priza sau un încărcător nu sunt la îndemână. Apropos de încărcător - acesta este dintr-o singură bucată, fără cablu detașabil, ceea ce presupune achiziționarea separată a unui cablu de date (USB-C), acesta nefiind inclus în pachet.

Segmentul hardware s-ar putea să nu atragă atenția la prima vedere, însă după o examinare amănunțită vei observa că Moto Z este în top în ceea ce privește performanțele. Procesorul
Qualcomm® Snapdragon™ 820 cu „doar” 4 nuclee i-ar putea face pe mulți să creadă că acest device este depășit sau că are performanțe sub cele ale competitorilor, însă testele realizate cu aplicațiile de benchmark au demonstrat contrariul.


Cei 4Gb de RAM LPDDR4, spațiul de stocare de 32 Gb, sistemul de operare Android 7.0 și multitudinea de senzori, fac din Moto Z un smartphone de utilizat în orice situație și cu orice ocazie.
Trebuie să recunosc că nu sunt un împătimit al jocurilor sau al detaliilor tehnice, dar chiar și așa am observat că Moto Z se mișcă foarte fluent, iar situațiile în care a fost nevoie de resurse, device-ul nu a avut nici o problemă, răspunzând foarte rapid. Și aici vorbesc de editări video sau foto, salvări de fișiere mari, etc.
Pentru cei pasionați de statistici, mai jos sunt câteva capturi de ecran cu rezultatele din testele de benchmark.



Conectivitatea wireless a lui Moto Z include tot ce ai nevoie de la un smartphone actual (4G, Bluetooth 4.1, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n (2.4 GHz + 5 GHz), NFC, GPS, Radio FM). Din experiența personală de utilizare cu Moto Z, nu am întâmpinat nici o problemă la acest capitol, semnalul wireless fiind bun și stabil, conexiunea bluetooth ușor de realizat, iar semnalul GPS foarte bun (locația era fixată instantaneu afară, și în maxim 2-3 secunde în interior - cu suport A-GPS). NFC-ul nu l-am testat pentru că nu am avut un alt dispozitiv compatibil la îndemână.

Despre apeluri nu pot să spun mare lucru pentru că, după cum spuneam, am folosit acest smartphone în mare parte pentru aplicații multimedia. Totuși am efectuat câteva apeluri utilizând Facebook Messenger, iar calitatea lor mi s-a părut foarte bună. Moto Z folosește carduri nano-sim (dual-sim), care încap în același sertar cu cardul micro-sd. Sertarul respectiv este poziționat în partea superioară a ramei laterale și poate fi scos cu ajutorul cheiței incluse în pachet.

Sunetul atât pentru apeluri cât și pentru alte surse este redat prin același difuzor frontal, poziționat deasupra display-ului. Muzica redată prin el are un nivel suficient de ridicat, păstrându-și calitatea chiar și la volum maxim. Totuși, odată atașat mod-ul JBL SoundBoost, vei uita de calitățile acestui difuzor.

Pachetul de accesorii din cutia lui Moto Z este unul destul de bogat, incluzând accesoriile indispensabile utilizării - încărcător de rețea USB-C compatibil Turbo Charghing cu un cablu foarte lung, cheița pentru sertarul SIM/micro-SD cu un design ce te duce cu gândul la o cheie auto, căști (care deși au jack de 3.5mm se pot conecta cu ajutorul adaptorului jack-usb-c inclus). Pe lângă acestea, în pachet vei găsi și un bumper din plastic transparent și un capac de protecție pentru spate. Din păcate, după cum aminteam și mai devreme, lipsește un cablu de date, care, însă poate fi achiziționat separat sau se poate alege varianta achiziționării unui adaptor usb-c - micro-usb.

Ei și dacă vorbim de accesorii, nu putem să le ratăm pe cele opționale (teoretic), dar de nelipsit din punctul meu de vedere. Este vorba de mod-urile la care am făcut referire mai sus și care mi s-au părut senzaționale.

Moto Z close-up sample

Inițial am solicitat doar mod-ul HasselBlad TrueZoom, însă ulterior m-am gândit că n-ar strica să le testez și pe celelalte. Și bine am făcut!
De departe cel mai folosit a fost TrueZoom-ul, pentru că, până la urmă ăsta a fost și motivul pentru care mi-am dorit să testez Moto Z-ul. Spuneam mai sus că este o alternativă pentru cei care vor mai mult de la camera principală a smartphone-ului, iar acum vă spun și de ce.
În primul rând pentru zoom-ul optic de 10X provenit de la un producător de top.
Apoi pentru posibilitatea de a salva fotografiile și în formatul brut (raw), care oferă infinit mai multe posibilități la post-procesare.
Practic mod-ul de la Hasselblad folosește senzorul camerei foto a lui Moto Z, dar la o rezoluție ușor redusă (12 megapixeli), venind, în schimb, cu aplicație proprie pentru fotografii și video și, evident, avantaje și dezavantaje. 2 dintre avantaje le-am enumerat mai devreme; altele ar fi timpul mai lung de expunere (4 secunde vs 1/2 secunde la Moto Z), detalii mai bune în fotografii indiferent de iso, blitz puternic cu xenon și distanță mai mică pentru macro. Mi-a plăcut foarte mult cum lucrează procesorul de imagine al acestui mod, de cele mai multe ori oferind imagini peste așteptări, foarte aproape de cele ale unei compacte premium sau chiar DSLR. De altfel, la editarea RAW-urilor îți dai seama cel mai bine de acest lucru. Deși, la cât de bine arată jpeg-urile, mai că nu-ți vine să folosești și acest format. E clar că orice format ai alege, vei avea nevoie de o post-procesare - sumară sau intensă, după caz, pentru a-ți pune amprenta asupra imaginii, mai ales dacă aceasta va ajunge online.
Reversul medaliei în cazul acestui mod este faptul că, odată atașat, poți filma doar la rezoluție Full HD (1080p), iar fișierele raw au o vignetare pronunțată în colțuri la focala minimă plus o distorsionare a liniei orizontului. În fișierele jpeg nu se vor regăsi aceste inconveniente. Totuși ele pot fi corectate manual în post-procesare.
Per total, am fost destul de mulțumit de rezultatele obținute cu mod-ul TrueZoom, care a suplinit cu brio DSLR-ul. Într-adevăr raw-urile au un zgomot pronunțat mai ales la valori mici și mai ales segmentul chroma noise (ca reper, aș putea compara ISO 200 dela TrueZoom cu ISO 1600 de la Nikon D90), dar cred că este un lucru firesc având în vedere dimensiunea redusă a senzorului. În schimb detaliile sunt în cele mai multe cazuri foarte bune. În orice caz, odată ce te obișnuiești cu particularitățile acestor fișiere, îți va fi ușor să scoți tot ce e mai bun din ele la post-procesare. Apropos de asta, eu am folosit Photoshop CC și, în afară de faptul că nu am găsit suport pentru corecția automată a distorsiunilor, aberațiilor cromatice, vignetării, nu am avut nici o problemă.
Un lucru demn de menționat este faptul că acest mod vine însoțit în pachet de o husă de transport dintr-un material semidur cu textură ușor catifelată, în care pot încăpea fie doar mod-ul fie mod-ul atașat la Moto Z.
Sunt voci care spun că și-ar fi dorit ca acest mod să fi avut un senzor (propriu) de dimensiuni mai mari, chiar dacă asta ar fi însemnat ca zoom-ul să nu mai fie atât de generos.

Moto Z with Hasselblad True Zoom sample


Următorul mod cel mai folosit din cele primite alături de Moto Z, a fost JBL SoundBoost. Mă așteptam să sune altfel față de ce am mai testat până acum și, evident, față de difuzorul integrat al telefonului, dar nu mă așteptam ca acest mod să sune chiar așa de bine, cu un sunet stereo foarte bine definit și puternic pentru dimensiunile sale. Ca să vă faceți o idee, cei 6Wati(2x3) ai lui SoundBoost sunt suficienți pentru o mică petrecere în casă sau pentru a vă face vecinii să vă bată în țeavă sau la ușă. Frecvențele sunt redate destul de echilibrat cu un accent pe înalte și bass.
Spre deosebire de TrueZoom, acest mod are acumulator propriu de 1000mAh și se poate încărca fie atașat la smartphone (când acesta este conectat la o sursă de încărcare), fie direct prin portul propriu USB-C.
Autonomia sa este de până la 10 ore și poate „împrumuta” din energia sa și lui Moto Z la nevoie.



Proiectorul Moto InstaShare s-a bucurat și el de apreciere, mai ales din partea fiicei mele, care a fost foarte bucuroasă să își vadă personajele preferate pe perete. Și eu am fost încântat de ceea ce se vedea pe perete atunci când „răsfoiam” printre fotografiile realizate cu Moto Z și Hasselblad TrueZoom sau când urmăream diverse clipuri de pe youtube. Deși are o rezoluție de numai 854x480 pixeli (480p), imaginile proiectate nu mi-au dat niciodată senzația că duc lipsă de claritate sau detalii. Dimensiunile proiecției sunt în strânsă legătură cu distanța de la care sunt proiectate, însă cu cât distanța este mai mare cu atât luminozitatea va fi mai scăzută. Oricum de cele mai multe ori peretele pe care se proiecta se dovedea insuficient pentru proiecție în măsura în care se proiecta dinspre peretele opus. Cu InstaShare-ul poziționat undeva la jumătatea camerei, imaginea acoperea aproape întreg peretele și ceea ce mi s-a părut foarte tare este faptul că proiectorul autoreglează aspectul imaginii astfel încât să vezi mereu un dreptunghi și nu un trapez.
Și acest mod are acumulator propriu de 1100mAh, însă cu o autonomie de până la 60 de minute, de înțeles având în vedere consumul mare de energie de care are nevoie lampa proiectorului. De altfel cred că este și o măsură de protecție a acestei lămpi, care, deși este răcită cu ajutorul unui ventilator inclus în mod, degajă destul de multă căldură în condițiile unor proiecții îndelungate.
Încărcarea se face, ca și la SoundBoost, fie prin telefon, fie prin portul propriu USB-C.
Mod-ul are un buton de pornire/oprire și o rotiță cu ajutorul cărei se reglează claritatea imagii, ambele poziționate de-o parte și de alta a lentilei proiectorului.
N-am apucat să văd nici un film cu el, însă am văzut o bucată din meciul România-Polonia și am fost plăcut impresionat de calitatea imaginii. Mi-ar fi plăcut ca mod-ul JBL să fi avut și modul Bluetooth, astfel încât să poată fi conectat la telefon și în acest mod, facând împreună cu proiectorul o echipă redutabilă, capabilă să creeze o experiență multimedia unică.


Pe lângă aceste mod-uri, mai există, cel puțin oficial, Incipio offGRID Power Pack, practic o baterie suplimentară pentru Moto Z, Moto Z Play sau Moto Z Force, cu o capacitate de 2220 mAh și opțiune de încărcare wireless. Conform producătorului acest mod poate prelungi autonomia telefonului la care este atașat cu până la 22 de ore.
În albumul de pe Flickr veți găsi mai multe fotografii realizate atât cu Moto Z cât și cu mod-ul Hasselblad, plus un test ISO cu cele 2.
Lenovo Moto Z

De asemeni, în link-ul acesta veți regăsi majoritatea fotografiilor și clipurilor video postate pe contul personal de Facebook pe durata testului.

Prețuri
La momentul publicării acestui review, Moto Z costa sub 2000 de lei la Altex.
Tot acolo, Moto Z și JBL Sound Boost puteau fi achiziționate împreună pentru 2006 lei.
Cel mai accesibil dintre moduri - JBL Sound Boost poate fi achiziționat cu 229 lei, iar mod-ul Hasselblad a fost disponibil la prețul promoțional de 799 lei, însă stocul era epuizat. Era disponibil la eMag în stoc limitat la 1129 lei. Modulul Insta-Share costa și el undeva în jur de 1200 lei, așadar prețuri destul de tentante având în vedere că, la lansare, acestea erau mult mai mari.


Concluzii
Moto Z a fost primul device de la Motorola pe care am pus mâna după o lungă perioadă de timp și asta pentru că, după cum aminteam la început, specificațiile și modularitatea sa m-au făcut să-mi doresc foarte mult să îl testez.
Este evident că majoritatea smartphone-urilor din ultima perioadă au camere foto și specificații bune, dar e la fel de evident că Moto Z vrea să stabilească noi standarde în domeniu (dacă nu a făcut-o deja) fie direct, fie prin intermediul mod-urilor.
Pe mine m-a convins de capacitățile sale suficient încât să îl pun cu prioritate în whislist, iar dacă și pe voi v-a convins fie direct, fie prin intermediul acestui review, aștept să îmi împărtășiți părerea voastră în comentarii.
Dacă ar fi să mă gândesc repede la ce-i lipsește lui Moto Z, aș zice led-ul pentru notificări, dar nu cred că ăsta poate fi considerat un minus, în condițiile în care smartphone-ul are o sumedenie de gesturi prin care poți avea acces rapid la toate lucrur hu hu huile importante. I-ar mai lipsi, poate, rezistența la apă, însă, la dimensiunile sale, cred că ar fi fost greu de realizat și, până la urmă, poate fi un aspect care nu interesează pe toată lumea.
Oricum Lenovo pregătește noi surprize în viitorul apropiat, despre care veți afla detalii, în curând aici.
Până atunci spor la fotografiat și concedii plăcute!